Primarul Gâlceavă: “Acasă, soţia mea este primar”

Dumitru Gâlceavă, primarul de la Turceni, se consideră un om realizat atât pe plan familial cât şi profesional. Acesta este căsătorit şi are două fete. Întrucât acasă este în „minoritate“, edilul local spune că întotdeauna cedează în favoarea reprezentantelor sexului frumos. Astfel, de fiecare dată îşi lasă soţia să aleagă destinaţia unde îşi vor petrece concediul. Şi cum ea preferă marea, primarul urmează să se relaxeze câteva zile pe litoralul românesc. Dumitru Gâlceavă spune că are nevoie să se recreeze după ce a trecut prin emoţii mari cauzate de examenul de bacalaureat ale fiicei sale mai mici.

Dumitru Gâlceavă a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Timişoara. Pasiunea sa pentru ştiinţele exacte a fost moştenită şi de cele două fiice ale sale. Prima a absolvit deja o facultate cu acelaşi profil, iar cea mică urmează să-şi desăvârşească studiile în acelaşi domeniu, după ce şi-a finalizat cursurile liceale de curând. Deşi aceasta a promovat examenul de bacalaureat cu media 8,76, tatăl său spune că a avut emoţii foarte mari. “Cred că am avut emoţii de două ori mai mari decât fiica mea. Odată pentru că mă temeam să nu aibă vreo traumă, în urma acestui examen, iar apoi pentru că îmi făceam griji în privinţa viitorului său. După ce se va termina şi admiterea la facultate voi pleca în concedii împreună cu soţia mea”, a declarat Dumitru Gâlceavă. Deşi adoră muntele, primarul îşi va petrece concediul pe litoralul pentru a-i face pe plac soţiei sale. “Îmi place muntele, dar voi pleca în concediu pe litoral. Soţia mea adoră marea şi de fiecare dată cedez în favoarea ei. Acasă, soţia mea este primar întrucât ea face toate treburile, eu fiind foarte ocupat cu serviciul” spune primarul de la Turceni.

Pasionat de jogging

În copilărie, primarul Gâlceavă îşi dorea să ajungă şofer de tir pentru a putea vedea lumea. Visul i-a fost spulberat de către tatăl său care i-a interzis categoric să urmeze o şcoală auto. “Fiind copil îmi doream să devin şofer de tir pentru că mi se părea că era o meserie care mă putea ajuta să văd lumea. Îmi amintesc că tatăl meu nici nu a vrut să audă de vreo şcoală auto şi mi-a zis să pun mâna pe carte”, a declarat Dumitru Gâlceavă. În prezent, acesta este pasionat de pescuit şi de jogging. Edilul local spune că se relaxează alergând câteva ture de stadion. “Când simt nevoia să mă descarc de stresul cotidian merg pe stadion şi alerg câteva ture. De asemenea, îmi place să merg la pescuit dar nu mă pot lăuda cu vreo captură impresionantă. În timpul liber pescuit prin bălţile din zona Turceni”, a menţionat Dumitru Gâlceavă.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: