Prinși de polițiști cu carne furată

Ieri dimineață,o patrulă de siguranţă publică din cadrul Biroului de Ordine Publică Târgu-Jiu, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din localitate, a identificat doi tineri din Târgu-Jiu de 29 respectiv 23 de ani care aveau asupra lor o ladă din material plastic în care se găseau mai multe produse congelate din carne, a căror prezenţă nu o puteau justifica. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că produsele au fost sustrase de cele două persoane dintr-o ladă frigorifică lăsată neasigurată, aflată în curtea interioară a unei societăţi comerciale. Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: