Pro Lex contestă concedierile poliţiştilor comunitari

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” a contestat hotărârea Consiliului Local Târgu Jiu prin care s-a aprobat reducerea numărul de posturi al Poliţiei Comunitare. Consilierii locali au respins contestaţia deoarece proiectul de hotărâre a primit aviz favorabil din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. În şedinţa de Consiliul Local de ieri s-a aprobat repartizarea poliţiştilor comunitari pe cele 54 de posturi suplimentate.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” a cerut revocarea  Hotărârii Consiliului Local nr.216 din 11.08.2010 prin care s-au aprobat organigrama, numărul de personal şi lista de funcţii. În contestaţia trimisă Primăriei Târgu Jiu se specifică faptul că “hotărârea menţionată nu respectă exigenţele legale necesare pentru emiterea sa validă, iar desfiinţarea locurilor de muncă s-a făcut fără vreo analiză prealabilă şi ca atare nu poate avea o cauză reală şi serioasă aşa cum se specifică în art. 54 din Codul Muncii”. De asemenea, sindicatul invocă faptul că reprezentanţii săi nu au fost invitaţi “la discutarea problemelor de interes profesional”, iar hotărârea de consiliu nu a fost comunicată organizaţiei sindicale în termen de 48 de ore de la data desfăşurării şedinţei. Consiliul Local a respins contestaţia sindicatului. “Reducerea de personal a fost făcută în conformitate în deciziile Guvernului”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Poliţişti comunitari repartizaţi pe posturi

În şedinţa de ieri a Consiliului Local s-a şi aprobat repartizarea personalului Poliţiei Comunitare pe cele 54 de posturi suplimentate începând cu această lună. Astfel s-a făcut reîncadrări pe un post de conducere, 4 posturi de inspectori, un post de casier, un îngrijitor şi un muncitor calificat. Pe restul posturilor au fost reîncadraţi poliţiştii comunitari disponibilizaţi, ce au fost declaraţi admişi la concurs. Aşadar, 25 de agenţi comunitari vor păzi operele lui Brâncuşi din Parcul Central şi Parcul Coloana Infinitului, 5 agenţi comunitari vor efectua paza la Liceul nr.3 şi la Căminul de Asistenţă Socială, 5 agenţi comunitari au fost mobilizaţi pentru patrula de ordine publică şi protecţie bunuri din Parcurile Lido, Mioriţei şi Olari, 10 agenţi comunitari pentru patrula de ordine publică şi protecţie bunuri, în zona Calea Eroilor, Victoria pietonal şi Piaţa Prefecturii şi 5 agenţi comunitari pentru o patrulă de ordine publică cu Biroul Poliţiei Transporturi Feroviare în zona Gării şi Autogării. Pentru asigurarea unui post permanent (24 ore/lună) este necesar un număr de 5 poliţişti comunitari.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: