Procesul crimei de la Roşia de Amaradia bate pasul pe loc

Audierea martorilor în dosarul crimei produse cu exact un an în urmă în comuna Roşia de Amaradia nu a adus deocamdată şi o sentinţă judecătorească prin care să fie clarificată identitatea autorului acest fapte. Nicolae Ciuteanu a fost găsit fără suflare pe o uliţă din satul Ruget, un bătrân, Gheorghe Albeanu, declarând la momentul respectiv că este autorul faptelor. El şi nepoţii săi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar, apoi, mandat de arestare preventivă a primit doar unul dintre nepoţi, Constantin Igeanu, lăsat şi el liber din primăvară. Albeanu a susţinut mereu că el a comis faptele, iar la audierile de ieri martorii au declarat că bătrânul ar fi autorul crimei, nu tânărul judecat pentru aşa ceva. Astfel de declaraţii sunt date la fiecare termen al procesului, ieri fiind audiată una dintre fiicele lui Albeanu. Aceasta a declarat că bătrânul este o fire mai violentă, în timp ce nepotul său, Igeanu, nu ar fi putut să ia viaţa cuiva. Pe de altă parte, chiar dacă susţine că el este criminalul, cu un an în urmă, Albeanu declara că el l-a lovit cu cuţitul pe Ciuteanu pe la spate, deşi rănile erau pe piept, cazul dovedindu-se a fi unul extrem de complicat pentru cei care trebuie să găsească adevărul.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: