Procesul „Mafiei Permiselor” e „prea lung”

Judecătorul Gheorghe Constantinescu a continuat ieri să audieze martori în dosarul în care mai mulți medici din oraș sunt acuzați de fapte de corupție în dosarul ce vizează eliberarea de către aceștia în mod ilegal a mii de adeverințe medicale.

Cap de afiș în dosar este Dana Vodislav, dar și consilierul local Elena Băltărețu, șapte inculpați așteptând să vadă dacă vor fi sau nu găsiți vinovați de acuzațiile ce le sunt aduse. Martorii audiați în dosar continuă să povestească despre cum luau adeverințele medicale contra unor sume de bani fără să fie consultați medical, actele fiind folosite în special la obținerea sau reînnoirea permisului de conducere.

Procesul a început în noiembrie 2014 și este departe de a se apropia de pronunțarea unei sentințe, judecătorul de caz menționând ieri că ține la termene întrucât a fost deja întrebat, fără a spune de către cine, probabil de superiori, despre „ce se întâmplă cu acest dosar, întrucât procesul e prea lung”. Mărturisirea le-a fost făcută avocaților celor șapte inculpați, care au încercat să obțină o programare a următorului termen tocmai peste o lună, lucru neacceptat de magistratul Constantinescu. Acesta a explicat, de altfel, că numărul mare de martori a dus la prelungirea în timp a audierilor, mai ales că nu toți vin la instanță atunci când sunt citați, ceea ce duce la reprogramarea lor și, implicit, la lungirea durate de desfășurare a judecății, printre cei audiați deja în acest dosar aflându-se și fiul președintelui Consiliului Județean Gorj, Mădălin Călinoiu.

Vizualizări: 593

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: