Procurorii arată cum funcţiona mafia permiselor. Vezi numele inculpaţilor!

Procurorii Parchetului General au dispus începerea urmăririi penale faţă de 16 persoane în două cauze penale complexe în care se efectuează cercetări în legătură cu o reţea alcătuită din medici, asistente medicale, instructori auto, agenţi de poliţie şi alte persoane care constituiseră o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto, după cum urmează:

• Stroe Nicu Cristian (agent de poliţie), David Vasile, Bogdan Petre, Stroe Georgiana, Frăţilescu Gheorghe (instructori auto iar ultimii 2 şi administratori ai unor şcoli de şoferi), toţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă;

undefined

• Stroe George Ionuţ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă;

• Ciurea Daniel (agent de poliţie) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;

• Ciora Florin (informatician) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită;

• BĂLTĂREŢU-DINICĂ ELENA, VODISLAV DANA-MARIA şi LEHNER RODICA (medici) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;

• SILIAN VASILE (medic) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;

• RĂCMAN ELENA-LILIANA, DIACONESCU LORENZIANA-PAULA şi ADAM EUGENIA (asistente medicale) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;

• BĂLTĂREŢU-DINICĂ VIRGIL-VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, instigare la fals intelectual, complicitate la uz de fals şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în varianta prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000;

Prin ordonanţa din data de 11.11.2013 s-a dispus reţinerea învinuiţilor Frăţilescu Gheorghe, Stroe Georgiana şi Bogdan Petre, Băltăreţu-Dinică Elena, Vodislav Dana-Maria, Lehner Rodica, Răcman Elena-Liliana, Diaconescu Lorenziana-Paula, Adam Eugenia, Băltăreţu-Dinică Virgil-Vasile pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Faţă de ceilalţi învinuiţi în cauză, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat că modul de operare al învinuiţilor era următorul:

Instructorul auto făcea oferta elevului/candidatului de a-i înlesni promovarea examenului de conducător auto (proba practică) în schimbul unei sume de bani; oferta era făcută fie unui elev/candidat care deja picase o dată examenului, fie unui elev/candidat care urma să dea examenul. Ulterior, acesta  primea suma de bani (în general între 200 şi 300 de euro) de la elev/candidat, imediat după momentul examenului. Înainte de momentul examenului, instructorul auto afla fie de la candidat, fie de la instructorul care îl însoţea pe acesta numele examinatorului prin SMS sau telefonic, după care îl contacta telefonic pe examinator şi îi cerea să se întâlnescă, ori în situaţia în care examinatorul nu era un cunoscut apela la şeful acestuia sau la un alt examinator care la rândul lui urma să intervină pe lângă examinatorul în cauză pentru promovarea cursantului favorizat pe bază de reciprocitate.

După susţinerea şi promovarea examenului de către candidaţii pentru care s-a traficat influenţa (care de regulă erau lăsaţi la sfârşitul examinării) instructorul auto se întâlnea cu poliţiştii examinatori, iar în cazul învinuitei Stroe Georgiana, aceasta îl trimitea pe fiul său, Stroe George Ionuţ, la întâlniri cu agentul de poliţie, Stroe Nicu Cristian, acestuia fiindu-i remis un bileţel cu numele cursantului care trebuia favorizat şi data susţinerii examenului.

De menţionat că în prezenta cauză învinuiţii au promis investigatorilor sub acoperire că le vor obţine fişe medicale contra cost fără să fie examinaţi din punct de vedere medical, dar şi mai grav şi avize psihologice. Acordarea unor astfel de fişe medicale, fără consultarea cursantului, poate avea şi consecinţe negative, de punerea în pericol a circulaţiei pe drumurile publice în condiţiile în care unii solicitanţi pot suferi de unele afecţiuni, în special cele oftalmologice, dar şi neurologice, care sunt incompatibile cu statutul de conducător auto, afecţiuni care nu sunt constatate de către medic, în lipsa unor controale corecte.

Totodată, învinuiţii Stroe Georgiana, Frăţilescu Gheorghe şi Bogdan Petre induceau candidaţilor care susţineau proba practică a examenului auto convingerea că singura modalitate de promovare a acestei probe era doar prin cumpărarea influenţei instructorilor auto, care la rândul lor îşi foloseau influenţa asupra poliţiştilor examinatori, fapt de natură să creeaze în rândul opiniei publice convingerea că funcţionarii îndrituiţi să aplice legea sunt coruptibili.

”Demn de remarcat este şi faptul că în ultima perioadă de timp, din culpa conducătorilor auto, a crescut îngrijorător numărul de accidente rutiere, inclusiv cele cu victime, iar una dintre cauzele acestor accidente este insuficienta pregătire practică a conducătorilor auto, unii dintre aceştia obţinând prin modalităţi ilicite permisele de conducere auto”, se arată în ordonanţă.

Pe parcursul probatoriului administrat în cauză, a reieşit şi faptul că învinuita Băltăreţu Dinică Elena, medic, asociat şi administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Târgu-Jiu, elibera în fals, prin intermediul acestei societăţi „certificate medicale tip A(B) pentru atestarea stării de sănătate la conducătorii de autovehicule” în schimbul sumei de 85 lei.

undefined

Pentru materializarea unor astfel de demersuri învinuita Băltăreţu Dinică Elena a stabilit relaţii cu mai mulţi medici, care acceptau să consemneze în fals realizarea unor investigaţii medicale pentru cele 7 specialităţi clinice necesare eliberării avizului medical.

Persoanele solicitante care aveau consemnate datele personale de identificare şi aveau completate rubrica ,,antecedentele personale” de către medicul de familie la care era înscris pe listă se prezentau cu acestea la cabinetul medical, unde le era efectuat în mod superficial controlul medical oftalmologic de către învinuita Diaconescu Lorenziana Paula (asistenta medicală), care cu încălcarea atribuţiilor de serviciu nu proceda la programarea solicitantului în vederea consultării lui, fiindu-le ulterior reţinut formularul medical tip, pentru consemnarea investigaţiilor medicale şi la celelalte 7 specialităţi clinice (boli interne, chirurgie-ortopedie, neurologie, psihiatrie, oftalmologie, ORL şi serologia sângelui). A doua zi solicitanţii se prezentau la sediul cabinetului medical la care era asociat şi administrator învinuita Băltăreţu Dinică Elena, ocazie cu care acestora le era înmânat un alt formular medical completat cu toate semnăturile şi parafele pentru celelalte 7 specialităţi clinice prevăzute, fără ca investigaţiile/analizele în cauză să fie realizate, fiind însă trecuţi, în fals, în registru de consultaţii ca fiind prezenţi în vederea examinării medicale.

Reprezentanţii cabinetului medical aveau formulare medicale completate „în alb” de către medicii specialişti, pe care le înmânau solicitanţilor după achitarea unei taxe de 85 lei, pentru care nu erau emise documente fiscale.

Certificatul medical era închis prin declararea ca apt a solicitantului, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, de către învinuita Băltăreţu Dinică Elena, medic primar prin intermediul societăţii anterior menţionate cu o altă dată decât cea în care solicitantul s-a prezentat la sediul cabinetului, deşi ştia că solicitantul nu s-a prezentat la nicio consultaţie de specialitate.

Prin astfel de metode la nivelul societăţii (cabinet medical) la care funcţiona învinuita Băltăreţu Dinică Elena, au fost eliberate în cursul anului 2013 aproximativ 2.600 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de aproximativ 234.000 lei, în majoritatea situaţiilor nefiind eliberate documente fiscale.

Prin acelaşi mecanism, la nivelul cabinetului medical la care funcţiona ca asociat şi administrator învinuita Vodislav Dana Maria, au fost eliberate de la începutul anului până în prezent, 2.500 certificate pentru care au fost încasaţi circa 225.000 lei, majoritatea fără emiterea unor documente fiscale.

O situaţie similară s-a constat şi la cabinetul medical la care funcţiona învinuita Lehner Rodica unde în cursul acestui an au fost eliberate circa 1.500 certificate/fişe medicale, pentru care a fost încasată suma de 127.500 lei.

În cursul zilei de ieri au fost derulate 17 percheziţii domiciliare, la sediile cabinetelor medicale, la sediile şcolilor de şoferi, precum şi la biroul informaticianului (personal civil) din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj (S.P.C.R.P.C.I.V), toate situate pe raza judeţului Gorj, efectuate de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie cu participarea şi sub coordonarea unui procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu sprijinul unor lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi indisponibilizate importante sume de bani (circa 900.000 lei şi 23.500 €) distribuite în 16 plicuri, fiecare dintre acestea având consemnat monetarul, precum şi numeroase bijuterii.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: