Procurorul Moţa o scapă de dosar penal pe primăriţa Mosor

Procurorul Emil Moţa a decis scoaterea de sub urmărire penală a primăriţei din Alimpeşti, Elena Mosor, chiar dacă expertiza făcută la reţeaua de canalizare din comună a demonstrat că aceasta a făcut plăţi ilegale, nu a respectat proiectul şi caietul de sarcini şi a produs un prejudiciu de miliarde de lei. În total au fost efectuate trei expertize, toate arătau nereguli, însă în funcţie de expert prejudiciul era tot mai mic, până a devenit inexistent. Interesant este că până la urmă, deşi Elena Mosor a fost scoasă de sub urmărire penală în cazul reţelei de canalizare, Emil Moţa a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului din Novaci pentru cercetarea unor plăţi nejustificate la Biserica din Alimpeşti!!! Şi uite aşa, a împăcat şi capra şi varza. „Aveam încredere în procurorul Moţa”, a spus dezamăgit consilierul local Belgher, cel care a sesizat frauda.   

Cel care a adus la cunoştinţă organelor legii neregulile de la Alimpeşti a fost consilierul Leonida Belgher. Furtul a fost descoperit de Curtea de Conturi, care a scris în raportul său din 2009 că executantul lucrării a cumpărat materiale mai scumpe decât se angajase. Trei experţi au analizat lucrările şi sumele plătite pentru reţeaua de canalizare recepţionată.

De la procurorii novăceni, la DNA

În 2010, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Novaci a decis începerea urmăririi penale faţă de Elena Mosor- primar, Mariana Drăgulescu- contabilă, Mircea Rîmniceanu- diriginte de şantier şi Traian Stănculescu- administrator firma constructoare Simco Service Craiova. 

S-a reţinut că Elena Mosor şi Mariana Drăgulescu au plătit, în 2007 şi 2008, în mod nejustificat, mai mulţi bani pentru ţeava folosită la canalizare prejudiciul fiind de 165.462,098 de lei.

În iulie-august 2008 primăriţa a plătit din nou, degeaba, 722.737,42 de lei, pentru lucrări ce nu erau prevăzute în proiectul tehnic. În urma unei expertize tehnice a rezultat un prejudiciu de 563.614 euro. Rezultatul expertizei a dus la trimiterea dosarului de la Novaci la Direcţia Naţională Anticorupţie- Târgu Jiu.

DNA a trimis dosarul la Parchetul Judeţean

Tot în 2010, procurori târgujieni au ajuns la concluzia că prejudiciul primăriţei este prea mic pentru ditamai instituţia, de „doar“ de 500 de mii de euro şi au dispus neînceperea urmări penale. Dar, în acelaşi timp au trimis cauza la Parchetul Novaci pentru continuarea cercetărilor. În octombrie 2010 cazul a fost preluat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Gorj. Motivul: „complexitatea cauzei şi valoarea ridicată a prejudiciului“.

Scoşi de sub urmărire, dar cercetaţi la Novaci

Dar, învinuiţii au solicitat o nouă expertiză, dat fiind că prima nu le era deloc favorabilă. Potrivit rezoluţiei scrisă de Moţa, cea de-a doua expertiză a arătat la fel, că lucrările la canalizare nu respectă proiectul tehnic, dar chiar şi aşa nu există prejudiciu. „Valoarea facturilor emise de Simco Craiova este de 2.533.324, 70 de lei din care s-a decontat suma de 2.529.926,68 de lei de către Consiliul Local Alimpeşti, rezultând o diferenţă de plată de 3.368,02 lei, neexistând un prejudiciu“. De asemenea, sunt invocate o serie de facturi ce apar a fi recuperate. Astfel, primăriţa şi ceilalţi trei complici au fost scoşi de sub urmărire penală pe motiv că prejudiciul nu există.

După această soluţie, Belgher a depus plângere împotriva soluţiei date de procuror, iar aceasta a fost admisă şi cercetările au fost reluate. Mai mult, s-a dispus efectuarea unei a treia expertize. Pe scurt, cel de-al treilea expert constată că nu a fost încălcată legea şi că suma lucrărilor contractate este de 2.703,724, 76 lei şi a fost decontat 2.629.956,74 de lei.

LICITAŢIA NR 1.

Iniţial, primăria a organizat licitaţie pentru a atribui contractul de efectuare de studii de teren, proiect tehnic, documentaţii, avize, etc. Licitaţia a fost adjudecată de Rionvil SRL Vâlcea, în 2006, cu o valoare de 92.000 de lei. La scurt timp, a fost făcut un act adiţional şi această firmă a mai primit 11.000 de lei.

LICITAŢIA NR 2.

Execuţia lucrării de canalizare din Alimpeşti a fost câştigată de firma cu cea mai mare ofertă, deşi ar fi trebuit să opteze pentru suma cea mai avantajoasă. Aşadar, la licitaţie a participat Simco Service Craiova- 2.156.669,45 lei şi SC Comnico Oltenia- 2.045.357,17, ambele oferte fără TVA. Durata de execuţie, 11 luni.  

LICITAŢIA NR 3

Pentru asigurarea dirigenţiei de şantier, Consiliul Local Alimpeşti a încheiat un contract cu SC SIMPREST CONSTRUCT Vâlcea. În motivarea instanţei nu este precizată suma, însă se aduce în discuţie un prim act adiţional în valoare de 137.4000 lei. A urmat un al doilea act adiţional pentru suma de 59.300 de lei, care se referea la „schimbări de soluţii privind realizarea traseului de canalizare“.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: