Profa de la UCB, Stegăroiu, condamnată cu suspendare

Un cadru universitar de la Târgu Jiu, trimis în judecată pentru delapidare, a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani. Pedeapsa a fost decisă în cazul Carinei Elena Stegăroiu, nimeni alta decât fosta contabilă a lui Nicolae Țârcă, omul de afaceri care și-a pus capăt zilelor, după ce a văzut că firma sa se afunda de la o zi la alta. Sentința Curții de Apel Craiova este definitivă.

Carina Stegăroiu a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în ianuarie 2013, după ce, în 2011 o reținuseră pe aceasta pentru 24 de ore. Magistrații Curții de Apel Craiova au schimbat încadrarea faptelor de care era acuzată Carina Stegăroiu, în baza noilor prevederi ale Codului Penal fiind judecată pentru că și-a însușit din banii și bunurile pe care le gestiona și administra. Aceasta a ținut evidența contabilă la firma Gastrom Grup din Târgu Jiu, cea care în urmă cu mai mulți ani asigura hrana pentru mai multe unități militare din țară, dar care, între timp, a dat faliment, patronul firme, omul de afaceri Nicolae Țârcă punându-și capăt zilelor în vara anului trecut. Ancheta a început în anul 2011, după ce omul de afaceri Nicolae Țârcă a remarcat faptul că din gestiune încep să îi lipsească sume de bani din ce în ce mai mari, pe care contabila sa, Carina Elea Stegăroiu i le justifica în diferite moduri, deși, în realitate, aceasta falsifica semnătura omului de afaceri pentru a putea folosi banii inclusiv în achiziționarea unor electrocasnice pe care și le ducea acasă și le prezenta ca fiind „cadouri” de la firmă. „Partea vătămată a constatat că o serie de extrase de cont existente în dosarele de gestiune au fost falsificate cu privire la codurile IBAN şi denumirea destinatarului, astfel încât sume mari de bani să pară la o primă vedere, fără a se intra în detaliu, că au fost virate ca taxe si impozite la bugetul de stat sau cu titlu de plăţi către furnizori, în realitate destinaţia sumelor fiind către conturile personale ale inculpatei şi ale apropiaţilor săi”, se arată în rechizitoriul înaintat de procurori instanțelor de judecată.

Pedepse

Judecătoria Târgu Jiu a decis în noiembrie anul trecut ca inculpata să execute un an și jumătate de închisoare, precum și să despăgubească Gastrom Group SRL Târgu Jiu cu circa 165.000 de lei, Stegăroiu fiind obligată să suporte și cheltuieli judiciare statului de 7000 de lei. Femeia a contestat sentința respectivă și a obținut la Curtea de Apel Craiova o altă încadrare a faptelor sale, magistrații majorând pedeapsa la 3 ani, dar stabilind ca executarea să fie înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani. În acest timp, inculpata trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Gorj, să anunțe orice deplasare care depășește 8 zile sau orice schimbare de domiciliu, să comunice și să justifice orice schimbare a locului de muncă și să prezinte informații prin care să îi poată fi controlate mijloacele de existență. De asemenea, timp de trei ani după executarea pedepsei, Stegăroiu, care este și lector universitare la Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu, nu are voie să își exercite meseria în baza căreia a comis infracțiunile pentru care a fost condamnată. Curtea de Apel Craiova a decis și ca despăgubirile pe care inculpata va trebui să le suporte să fie de 150.000 de lei. Ambele instanțe au respins solicitarea firmei la care aceasta a lucrat de fi anulate actele juridice în baza cărora inculpata și-a înstrăinat bunurile pe care le acea în posesie, instanțele reținând că solicitările respective nu sunt „dovedite”.

AVERE

Conform ultimele declarații de avere, din anul 2013, dată la Universitatea „Constantin Brâncuși“, Carina Stegăroiu nu are în proprietate decât o remorcă fără frâne. Ea nu posedă nici terenuri, nici case și nici vreun autoturism, deși, anterior, femeia avea astfel de bunuri, în rechizitoriul anchetatorilor consemnându-se faptul că bunurile respective au fost înstrăinate în momentul în care Nicolae Țârcă a sesizat organele de urmărire penală.

„Faptele inculpatei sunt cu atât mai grave cu cât aceasta are calitatea de lector universitar doctor şi de expert contabil, aceste calităţi fiind de natură a crea părţii civile convingerea că este un economist cu experienţă şi cu probitate morală, un bun manager şi o persoană cu calităţi în organizarea evidenţei contabile”

Sursa: rechizitoriu procurorilor

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: