Profesorii au pierdut în instanţă procesele pentru prime

Dascălii gorjeni nu vor mai primi nicio primă de vacanţă pentru anii trecuţi, pentru că toate procesele pe care aceştia le-au intentat au fost pierdute. Majoritatea acţiunilor au fost intentate încă de anul trecut, când aproape toate unităţile de învăţământ au pus mână de la mână şi au plătit avocaţi care să le reprezinte interesele la tribunal. După amânări peste amânări, dascălii au aflat recent că nu vor primi aceste prime pentru simplul motiv că dreptul la prima de vacanţă nu există oficial în acte şi nici şcolile nu le au trecute în buget.

Gheorghe Câlniceanu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Gorj, spune că numai de la sindicatul său au fost deschise peste 12 procese: „După ce că toate procesele au fost suspendate pentru o bună perioadă, acum ne spun că primele de vacanţă nu sunt prevăzute în niciun document şi că totul este pierdut. Am plătit degeaba avocaţii şi ne-am făcut speranţe în zadar. Au mai făcut şi alţii procese pentru primele de vacanţă şi totuşi le-au câştigat. Mă refer la magistraţi, care câştigă orice acţiune pe care o intentează fără probleme”. Mai mult, profesorii care îndeplineau criteriile pentru acordarea distincţiilor „Gheorghe Lazăr” nu le-au mai primit nici pe acestea, pe motiv că nu sunt suficienţi bani.

Vizualizări: 74

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: