Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Profesorii care vor primi salarii mai mari cu 25% – LISTA finală!

Doar 77 de profesori gorjeni vor beneficia de gradație de merit în acest an. Lista cu punctajele finale, după contestații, a fost publicată de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Dascălii vor beneficia de salarii majorate cu 25%, timp de cinci ani.

Din cele 147 de dosare depuse, cinci au fost respinse. Este de remarcat faptul că foarte multe dintre cadrele didactice și-au supraevaluat munca, fiind puține cazuri în care autoevaluarea a corespuns cu evaluarea finală.

Cele mai multe gradații de merit sunt pentru învățători – 11 la număr. Anca Maria Bouleanu, de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, cu o vechime în învățământ de 26 de ani, a obținut cel mai mare punctaj (136 de puncte din maximul de 150). Vor mai primi gradație învățători din Târgu Jiu, Scoarța și Rovinari (foto listă). Aici au fost depuse și cele mai multe dosare – 21.

Din cei 15 educatori care au dorit bonusul financiar, doar 9 îl vor primi. Punctajul cel mai mare, 115,50 puncte, a fost obținut de educatoarea Claudia Oprian, de la Școala Gimnazială nr. 1 „George Uscătescu” din Târgu Cărbunești.

Pentru limbi moderne sunt șapte gradații și 14 doritori. Profesoara de engleză Roxana Justina Bunăiașu a obținut 135 de puncte, gradații primind și profesorii Aurelia Veronica Dan – Liceul Economic, Cristina Laura Roman – Colegiul Național „Spiru Haret”, Oliviu Arsenie - CNSH, Melania Mihai – Liceul de Arte, Loredana Gabriela Stoian - CNTV și Mirela Maria Tămîși – Liceul cu Program Sportiv.

Vor mai fi recompensați financiar șase profesori de limba română de la Târgu Jiu, Motru și Novaci. Cel mai mare punctaj l-a obținut Otilia Ionela Giurca, de la Liceul Teoretic Novaci (136,50 puncte).

Gradație de merit vor primi și patru profesori de educație fizică (Laurențiu Petre Guță, Ionela Jiroveanu, Cristian Tîlvescu, Ion Andrei), trei dascăli de geografie (Mirela Mariana Stroie, Mihaela Chițimia, Ion Cosmin Orzan), matematică (Sorin Matei Todea, Victoria Giogi, Tudor Nicolae Stamatescu), biologie (Manuela Radu, Cristina Maria Tatomir-Gîrdu, Simona Lisei), religie (Anghel Nicoale Păunescu, Nicușor Viorel Popescu, Laurențiu Daniel Popovici) și discipline tehnice (Cristina Tauru, Dumitru Fârță, Manuela Voicu).

Două gradații sunt pentru disciplinele chimie și arte vocaționale. Câte o gradație de merit va fi acordată la disciplinele Istorie, Socio-umane, Fizică, Informatică, Educație Muzicală, Educație Plastică, Sport de performanță/vocațional, Palatul Copiilor, profesori pentru învățământul special și maiștri instructori.

Salarii majorate pentru patru directori

Patru directori de școli vor primi în acest an gradație de merit. Este vorba de Alin Vasile Sulea, de la Școala Gimnazială „Sf. Nicolae” Târgu Jiu, Cornel Șomîcu – Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Bălești, Maria Vodislav – Școala Gimnazială nr.1 Rovinari și Liliana Bugă – Liceul Tehnologic Roșia Jiu, Fărcășești. În total au fost depuse șase dosare. 

Sporul de 25% se acordă și personalului didactic auxiliar cu vechime de cel puțin 5 ani, cu performanțe în activitate și calificativul „Foarte bine” în fiecare an școlar din perioada evaluată, fără sancțiuni disciplinare sau penale. Anul acesta vor primi gradație de merit doi secretari, doi informaticieni și doi administratori de patrimoniu.

Gradația de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie. Bonusurile salariale se acordă pe o perioadă de cinci ani.

Galerie foto

















Vizualizări: 4,773

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: