Proprietarii de apartamente refuză să finanţeze repararea blocurilor

Proprietarii apartamentelor sunt obligaţi să contribuie financiar atât la lucrările de reparaţie de la subsolul blocului, cât şi la executarea acoperişului acestuia. Cu toate acestea, doar cei care locuiesc la ultimele etaje sau la parter suportă cheltuielile respective, deoarece vecinii nu-şi cunosc îndatoririle.

Locatarii de la bloc execută acoperişuri sau diferite lucrări de reparaţii cu firme ori persoane neautorizate şi fără a avea proiecte. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu atrag atenţia că sancţiunile primite în urma acoperirii blocului fără autorizaţie de construcţie se acordă asociaţiei şi nu vecinului de la etajul superior care a executat astfel de lucrări din cauză că îi ploua în apartament. În acest caz, amenda se va împărţi între toţi cetăţenii din imobilul respectiv. Potrivit Legii nr. 280/2007, administrarea şi gestionarea proprietăţii comune constituie obligaţia principală a asociaţiei.

Toma Şarămăt, şeful Serviciului de Coordonare a Asociaţilor de Proprietari, ne-a declarat: „Sunt asociaţii care, deşi au administrator, nu funcţionează din cauză că oamenii nu înţeleg că trebuie să contribuie la reparaţia bunurilor comune. Blocul trebuie întreţinut de toţi proprietarii. Eliminarea apei de la subsol sau acoperirea blocului nu trebuie să-i frământe doar pe vecinii de la parter sau de la etajul IV. Din lipsă de fonduri, cetăţenii respectivi fac construcţii improvizate. Fiecare asociaţie prin preşedintele ei trebuie să ia măsuri pentru ca fiecare proprietar să contribuie la toate lucrările de reparaţii ce se impun”.

Asociaţia de proprietari mai are obligaţia de a păstra şi a înscrie în cartea tehnică a blocului respectiv modificările autorizate care se fac. Foarte multe blocuri din Târgu Jiu nu mai au această carte tehnică, deşi se impune păstrarea ei în arhivă, după cum a mai precizat Toma Şarămăt.

Blocurile nu pot fi reabilitate fără asociaţie

Un număr de 20 blocuri vechi din Târgu Jiu nu pot beneficia de Programul Naţional de Reabilitare Termică din cauză că nu au asociaţii de proprietari. Toate imobilele construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990 se pot înscrie în program printr-o solicitare scrisă adresată primăriei de către asociaţie. De asemenea, asociaţia trebuie să anexeze cererii atât contractul de mandat, cât şi hotărârea privind înscrierea în programul local adoptată în adunarea generală cu acordul majorităţii proprietarilor.

Toma Şarămăt a precizat că „toţi proprietarii trebuie să înţeleagă că asociaţia este forma juridică ce îi reprezintă, iar reabilitarea termică se face în limita fondurilor existente”.

Parcurile de joacă, vandalizate de copii needucaţi

Locurile de joacă, spaţiile verzi şi aleile din jurul blocurilor trebuie întreţinute tot de asociaţii. Reprezentanţii municipalităţii sunt de părere că oamenii care locuiesc în blocurile din apropierea parcurilor nu-i educă pe minori, care de multe ori vandalizează locurile de joacă şi distrug spaţiile verzi. Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei, a declarat: „Copiii nu sunt educaţi cum trebuie. Am găsit parcurile de joacă de pe strada Olari şi Mioriţei vandalizate: băncile erau aruncate în fântânile arteziene, luminile orientate în alte direcţii şi foarte mulţi arbuşti rupţi”. De asemenea, Marius Ionescu a mai precizat că zilnic angajaţii primăriei salubrizează câte 250 km de străzi şi alei din Târgu Jiu, începând cu ora 2 noaptea, însă asociaţiile de proprietari au obligaţia să le întreţină.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: