Protest în ultima zi a anului

Grefierii protestează joi în fața prefecturilor din mai multe județe din țară, între care și Gorj, față de înghețarea salariilor în 2021.

„Nu a trecut nici o săptămână de la învestirea guvernului, iar PNL își arată adevărata față. Dacă în timpul campaniei electorale aceștia promiteau numai lapte și miere, chiar fostul ministru al economiei, Virgil Popescu, susținea public că PNL nu va îngheța veniturile după alegerile parlamentare, acum rămânem surprinși să vedem că reducerea cheltuielilor salariale este una dintre primele măsuri ce urmează a fi adoptate. Discuțiile despre adoptarea ordonanței de urgență privind măsuri fiscal-bugetare, propusă spre aprobare, s-au purtat cu ușile închise, fără o consultare prealabilă și transparentă cu organizațiile sindicale și profesionale din sectorul bugetar”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

Grefierii vor participa joi, între orele 10.00 și 12.00, la proteste în fața sediul MAI și a prefecturilor din Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman și Vâlcea.

Vizualizări: 1,889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: