Protest la şcoala 7

Zeci de părinţi supăraţi că şcoala la care au învăţat copii lor până în vară nu mai are de acum încolo personalitate juridică şi că devine o subunitate a şcolii 2 din municipiu promit să înceapă ziua de azi cu un protest. Şcoala de la Vădeni a mai avut parte de proteste şi la sfârşitul anului şcolar, în iunie chiar elevii venind în faţa Prefecturii însoţiţi de părinţii lor. Aceştia sperau atunci ca unitatea de învăţământ să fie salvată de la închidere, ceea ce, parţial s-a şi reuşit, argumentul forte al lor fiind că aici învaţă aproape 200 de copii. Şcoala este însă acum doar „o anexă” a şcolii 2, ceea ce nu convine părinţilor, nevoiţi să facă oricum naveta de la Vădeni la CAM pentru o adeverinţă sau alte hârtii. „Veţi vedea că vom veni acolo şi vom protesta. Vom cere ca şcoala să rămână aşa cum a fost pentru că ştim că există în judeţ şcoli cu copii mai puţini şi care continuă să funcţioneze. Vom avea şi o portavoce cu noi şi pancarte pentru că vrem să ne facem auzite mesajele. Mai e un pas de făcut şi vor pune lacătul de tot pe această unitate la care învaţă 200 de elevi”, spune unul dintre părinţii care nu doreşte ca şcoala Vădeni să devină o amintire.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: