Protestul copiilor în Piața Prefecturii. Cu mingile!

Târgu Jiul nu are foarte multe baze sportive pentru copii. Nu are nici multe cluburi sportive, unde copiii să poată face sport gratuit, excepţii fiind cluburile şcolare. Municipalitatea a înfiinţat anul trecut un club sportiv, pe data de 21 februarie 2018, pentru copiii din Târgu Jiu. CSM Târgu Jiu nu funcţionează însă nici după un an de la înfiinţare.

Copiii care doresc să facă sport pe bazele sportive de la Târgu Jiu, şi deocamdată nu au la dispoziţie un cadru organizat pus la dispoziţie de autorităţile locale, sunt invitaţi duminică, împreună cu părinţii, în centrul Municipiului Târgu Jiu, în Piaţa Prefecturii.

Acţiunea iniţiată de televiziunea online „Sabotorii Gorjului” va avea loc duminică, cu începere de la ora 16:00, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu pentru a le atrage atenţia conducătorilor judeţului şi municipiului Târgu Jiu asupra tergiversării situaţiei de la Clubul Sportiv Municipal. „Consilierii locali ALDE - PSD blochează intenționat înființarea unui Club Sportiv Municipal. Mai exact, copiilor noștri le este îngrădit dreptul de a face indiferent ce sport doresc, gratuit!”, se arată în expunerea evenimentului care are loc duminică sub denumirea „Totul până la copii!”

Evenimentul mediatizat intens în mediul online prezintă faptul că au existat echipe la toate disciplinele sportive în Târgu Jiu, dar au fost distruse rând pe rând de implicarea politică la nivelul conducerii acestor cluburi, cel mai bun exemplu fiind echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu.

„Acesta este oful dumnealor și cu acest CSM. Nu vor profesioniști neînregimentați politic, ci vor la conducere corigenții care deservesc politicul. Să vă fie rușine, nu de noi, ci față de copiii noștri”, se arată în manifestul acestui eveniment prin care se susţine cauza câştigătorului concursului organizat pentru conducerea CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ.

La eveniment sunt invitaţi părinți alături de copi, duminică la ora 16:00 pentru a „bate mingea” în Piața Prefecturii!

Vizualizări: 1,218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: