PSD, Antena 3 și banalitatea răului

În 1963, Hannah Arendt (o supraviețuitoare a holocaustului) introducea conceptul de ”banalitate a răului”, descris pe larg în cartea sa ”Eichmann în Ierusalim”. Arendt a revoluționat filozofia și tot ceea ce credeam că știm despre bine și rău explicând cum oamenii nu comit neapărat crime inimaginabile  pentru că ar fi bolnavi psihic sau niște genii ticăloase și putrede pe dinăuntru, ci pentru că ajung, mulți dintre ei, să creadă pur și simplu că asta trebuie să facă, pentru că așa le spune un sistem, o autoritate, un șef sau o ideologie. Practic, consideră că își fac jobul sau că crimele comise sunt ”un dat”, o stare naturală a lucrurilor, o a doua natură. În nici un moment nu le trece prin cap măcar că ar putea face ceva rău.

Deși teoria lui Arendt se concentrează pe ororile nazismului, ea poate fi aplicată și la alte lucruri abominabile din istoria mai veche sau mai nouă. Sclavia, exterminarea indigenilor de către exploratorii europeni și nu numai etc. În cazul nostru, cred că se aplică cum nu se poate mai teribil la PSD și Antena 3, două mârșăvii atât de actuale și care durează de atât de mult timp încât deja le percepem, așa cum o făceau și naziștii, drept un dat.

”Nazismul a însemnat extincția omului interior, cauterizarea dimensiunii empatice de lăuntrică și incasabilă solideritate în raport cu semenii noștri”, spunea poetul polonez Aleksander Wat. În lipsa de empatie, adică în incapacitatea unora de a se pune în locul altora, vedea problema și Hannah Arendt, care se referea astfel la unul dintre cei mai feroce criminali naziști: ”Cu cât îl ascultam mai mult, cu atât îmi devenea mai evident faptul că inabilitatea lui de a vorbi era strâns legată de o inabilitate de a gândi și, mai ales, de a gândi din perspectiva altei persoane.”

În paragraful de mai sus cred că sunt descriși foarte bine nu doar fanii Antena 3, ci și minerii și muncitorii care au torturat oameni în centrul Bucureștiului, pe stradă, ziua în amiaza mare, și oamenii care torturează și ucid animale, și oamenii care bat femei și copii, și pe aceia care urăsc negrii, țiganii sau musulmanii, practic tot ce e mai rău în lume (încă, în ciuda acestei avalanșe de informație și de transparență) se regăsește în incapacitatea cronică de empatie, deseori asociată cu un intelect mediocru și needucat, dacă nu cumva unul pur și simplu inexistent.

Deci nu, să le explici fanilor Antena 3 și votanților PSD că ei apără, perpetuează și reprezintă tot ce e mai rău în societatea românească este inutil. Pur și simplu nu-și pot pune problema așa, este imposibil să le explici oricât te-ai strădui, oricâte exemple le-ai da, oricine ai fi sau pe oricine ai ruga să le zică. Pentru că, nu-i așa, cine încearcă să le explice toate astea e ”slugă băsistă”, ”securist” sau ”postac plătit”.

Și cum se rezolvă, atunci, întrebați? Din păcate, nimeni nu are habar. Dar eu am o sugestie: toleranță zero pentru aceste mizerii umane, toleranță zero pentru orice fan Antena 3 și orice pesedist. Sar în extrema cealaltă, spuneți? Tot ce se poate, dar răul în stare pură trebuie stârpit așa cum au fost stârpiți naziștii. Dacă n-o faci, va prolifera. Și dacă va prolifera, victimele vom fi noi. Noi și copiii noștri.

Vizualizări: 412

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: