RAAN spune că CEO nu a notificat sistarea livrărilor

Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) Turnu Severin a transmis că nimeni din conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu a înştiinţat compania de sistarea livrărilor de cărbune din luna aprilie. La ultima conferinţă de presă, managerul Laurenţiu Ciurel a declarat că legea nu permite sistarea livrării de cărbune înainte de 15 aprilie, dar că oricum, la acest moment dă la RAAN doar 30% din cantitatea pe care o vindea înainte. Datoriile RAAN către CEO ajung la 100 de milioane de lei noi. „La RAAN am întrerupt livrările şi i-am trecut doar pe avarie, în sensul că le livrăm doar cărbunele necesar pentru a-şi face aburul tehnologic, 30%, până pe 15 aprilie, pentru că nu permite legea mai devreme“, a spus Laurenţiu Ciurel. Purtătorul de cuvânt al RAAN, Carmen Stănescu, a transmis ieri că la acest moment nu există nicio notificare din partea CEO către RAAN privind sistarea livrării de cărbune.

În plus, RAAN spune că nu există nicio decizie pentru rezilierea contractelor cu firmele private din Motru, chiar dacă patronii se plâng că se află aproape de faliment după ce societatea din Severin a fost obligată să cumpere doar de la CEO. (M.B.)

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: