Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Războiul cu nimeni

Războiul cu ţările subdezvoltate are părţi bune şi părţi rele. Putem spune ”părţi bune” (în sensul că, aparent, nu ar putea exista aşa ceva) din moment ce convenim că, asta este, războiul trebuie să aibă loc pentru că nişte oameni vor să facă un schimb puţin cam suspect, nerecunoscut de nici o economie din lume: aduc democraţie şi pleacă cu petrol. Însăşi formularea acestui obiectiv este arogantă: ”noi aducem democraţie”. Adică umanitate. Se subînţelege că americanii nu cred despre afgani sau irakieni că sunt oameni şi, după câte se poate vedea pe YouTube şi la posturile de ştiri, în nişte filmări scandaloase, nici nu-i tratează ca atare. Aceasta ar fi partea proastă. Partea bună este că războiul nu prea e război, de fapt. E cum spunea Bill Hicks: război e atunci când se luptă DOUĂ armate. În ultima vreme, e o singură armată care se luptă împotriva unor tineri care poate greşesc la nivel de principiu şi morală, dar sunt foarte-foarte curajoşi.

Şi până la urmă cine e de vină că nişte fundamentalişti religioşi au pus mâna pe câteva mii de bombe şi calaşnicoave- Nu tot ăia care i-au înarmat- Ca într-un film prost cu poliţişti corupţi în care şeriful vine la un cerşetor şi îi aruncă un pistol la picioare, apoi îi cere să-l ridice. Cerşetorul refuză primele 2-3 dăţi, dar şeriful insistă pe un ton ameninţător. Aşa că cerşetorul, fără alternative, se apleacă şi ia pistolul de jos. Moment în care şeriful îl împuşcă pe loc şi, întorcându-se către martori, le aruncă printre dinţi: ”Aţi văzut cu toţii... Avea o armă!”.

Dar să revenim puţin la partea nasoală, cea cu mentalitatea americanilor. Rasismul a fost mereu o convingere a creierelor mici. şi, să fim sinceri, chiar îşi trebuie un creier destul de mărunt ca să te duci într-un război de acest tip. Un război care nu are nimic bărbătesc sau onorabil în el. Doar mârşăvii peste care se trage preţul. Odată ce convenim, deci, că în război nu merg tocmai minţile luminate, putem să înţelegem, poate chiar să acceptăm, comportamente de genul aceluia al soldaţilor americani care au urinat pe nişte cadavre de insurgenţi zilele trecute. şi ziceţi mersi că a apărut filmul în care americanii urinau pe ei când erau deja morţi, nu şi alea de dinainte.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: