Reacţiile pesediştilor gorjeni la demisia lui Victor Ponta

Pesediştii gorjeni s-au declarat şocaţi de demisia lui Victor Ponta. În condiţiile în care zeci de mii de români au cerut această demisie, social-democraţi din Gorj cred că tragedia din data de 30 octombrie nu este un eveniment care să impună o astfel de decizie. Ba mai mult, vicepreşedintele Ciprian Florescu crede că noţiunea de popor nu trebuie asimilată celor 25.000 de bucureşteni care protestat marţi seara. Pesediştii se tem că vor pierde guvernarea, în urma unor negocierilor cu partidele politice. La rândul lor, uneperişti speră să facă parte şi din noul guvern.

Ciprian Florescu, vicepreşedinte PSD Gorj, a fost unul dintre social-democraţii gorjeni şocaţi de demisia lui Ponta. „Sincer, m-a şocat demisia premierului Victor Ponta. M-aş fi aşteptat la multe alte demisii, m-aş fi aşteptat la orice alte evenimente pe scena politică românească, provocate de tragedia de săptămâna trecută. Nu mă aşteptam însă la depunerea mandatului din partea primului ministru şi a Guvernului României. Cred că vina se află în alte puncte, nu la Executiv”, a declarat Florescu. Acesta asimilează protestul de marţi seara cu un semnal venit din partea adversarilor politici. „Acum noţiunea de popor, dacă este să o lipesc de ceea ce s-a întâmplat marţi seară în Bucureşti, este relativă. Mi-e greu să cred că 10.000, 15.000, 20.000 de cetăţeni pot fi asimilaţi cu întreg poporul roman, însă a fost un semnal care a fost suficient pentru primul ministru Victor Ponta, un semnal care până la urmă vine exact pe pofta inimii adversarilor noştri politici. Vreau să vă spun că indiferent de ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, eu personal voi rămâne unul din partizanii proiectului politic Victor Ponta”, a precizat Florescu.

Declaraţii înainte şi după demisie

Şi Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, s-a declarat şocat de demisia lui Ponta. „Demisia lui Victor Ponta a fost un anunţ care pe noi ne-a şocat, dar se vede se departe că a vrut să satisfacă această dorinţă a celor care şi-au exprimat nemulţumirea în stradă. Rezultatul a fost acela că atât primul ministru, cât şi guvernul şi-au depus mandatul. Acum urmează un şir lung de negocieri pentru numirea unui nou premier, a unui Guvern. Personal, îmi doresc o stare de normalitate pentru această perioadă. Chiar domnul Ponta a spus că îşi doreşte ca lucrurile să fie foarte bine gestionate pentru a nu degenera. Cred că acum protestele ar trebui să scadă în intensitate pentru că asta s-a dorit, demisia premierului şi a guvernului. Eu, unul personal, îmi doresc ca adevăraţii vinovaţi să plătească”, a declarat Aurel Popescu.

Înainte de a afla de demisia lui Ponta, Aurel Popescu declara că aceasta nu se impune: „Sunt întru totul de acord cu faptul că trebuie găsiţi vinovaţii, dar trebuie să lăsăm organele abilitate, să lăsăm procurorii şi judecătorii care se ocupe de acest caz, să facă lumină. Personal, nu văd ca şi soluţie demisia guvernului pentru un asemenea eveniment”.

Se tem că vor pierde guvernarea 

Social-democraţii gorjeni se tem că vor pierde guvernarea în urma negocierilor. „În acest moment mingea este la Cotroceni, vor fi discuţii, vor fi consultări între partidele politice parlamentare, liderii şi delegaţiile lor care vor veni la întâlnirea solicitată evident de Klaus Iohannis, un preşedinte care de când a venit are o singură poezie de spus, că vrea propriul lui guvern. Probabil, aici se va da bătălia, ce se va întâmpla este greu de anticipat în acest moment”, a declarat Ciprian Florescu.

Parlamentarii PSD spun că se aşteptau la demisie, însă speră să fie desemnat tot un premier din rândul partidului. „Cred că, după o analiză serioasă, Victor Ponta a decis să nu ignore glasul străzii. Momentul acesta extrem de tragic trebuie depăşit cu oarecare înţelegere. Vor mai urma şi alte demisii în afară de a premierului. Cred că dacă totuşi există o dorinţă ca totul să meargă bine, va fi desemnat un premier de la PSD”, a declarat Mihai Weber. Popeangă nu exclude varianta unui Guvern PSD. „Mă aşteptam ca premierul Victor Ponta să facă un asemenea gest. Cred că şi în PSD s-a analizat această chestiune, premierul a luat o decizie înţeleaptă, nu poţi să nu ţii cont de ceea ce doreşte poporul. (...) Sunt convins că nu vor fi alegeri anticipate. Nu cred că vrea vreun parlamentar alegeri anticipate. Este posibil însă să avem un Guvern PNL”, a declarat Vasile Popeangă.  

SPERANŢĂ

Uneperiştii gorjeni speră ca partidul lor să facă parte şi din noul guvern. „Demisia lui Victor Ponta este un gest firesc după protestele din ţară, urmează ca în perioada următoare un premier interimar să asigure conducerea guvernului până la stabilirea şi trecerea prin Parlament a unui nou cabinet. Noi, organizaţia judeţeană a UNPR, ne dorim ca partidul nostru să facă parte şi din viitorul cabinet care va fi trecut prin Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare”, a declarat Gheorghe Cocină, preşedintele UNPR Gorj.  

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: