Record incredibil atins în istoria Campionatului Mondial

Naționala din Uruguay a remizat cu Coreea de Sud, scor 0-0, după un meci la care spectatorii nu au avut ce să vadă. Pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial, un joc s-a încheiat fără niciun șut pe poartă.

Uruguaienii lui Diego Alonso și-au trecut în cont câteva șanse importante de gol, reușind să nimerească în două rânduri și bara, dar niciunul dintre cele 10 șuturi expediate nu a prins și cadrul porții. De cealaltă parte, și elevii lui Paulo Bento au trimis șase baloane spre poarta lui Rochet, însă tot fără succes.

Pentru prima dată din 1930 și până în prezent, la a 22-a ediție din istoria acestui turneu mondial, s-a consemnat primul meci fără vreun șut înregistrat pe spațiul porții.

În alt meci disputat joi în grupe Portugalia a învins Ghana cu 3-2, în prima etapă a fazei grupelor Cupei Mondiale din 2022. Europenii au deschis scorul prin Cristiano Ronaldo, care a transformat un penalty obținut tot de el, apoi ghanezii au reușit să egaleze. Portugalia s-a distanțat la 3-1, dar africanii au înscris din nou în minutul 89. La ultima fază, Ghana a fost la un pas de a specula o gafă de proporții a portarului Costa, care a pus mingea jos fără să știe că în spatele său e un adversar. Acesta a alunecat, însă, iar tabela a rămas încremenită la 3-2.

Brazilia nu a înșelat așteptările și a învins-o pe Serbia, scor 2-0, în grupa G de la Campionatul Mondial din Qatar. Richarlison a înscris ambele goluri ale selecționatei lui Tite, în repriza secundă, în minutele 63 și 73.

Tot joi Elveția a învins Camerun, scor 1-0, în primul meci din Grupa G de la Campionatul Mondial din Qatar. Singurul gol al elvețienilor a fost marcat de Embolo, un fotbalist care s-a născut în Camerun, însă la cinci ani a plecat spre Europa. Fotbalistul lui AS Monaco a deschis scorul în minutul 48 al meciului disputat de Elveția cu Camerun. Atacantul elvețian în vârstă de 25 de ani nu a celebra primul său gol marcat la Campionatul Mondial din Qatar deoarece este camerunez, născut chiar în capitala Yaounde.

Program și rezultate CM Qatar 2022

Duminică, 20 noiembrie

Qatar - Ecuador: 0-2 (Enner Valencia '16 p., '31)

Luni, 21 noiembrie

Grupa A

Senegal - Țările de Jos 0-2 (Gakpo '84, Klassen '90+9)

Grupa B

Anglia - Iran 6-2 (Bellingham '35, Saka '43, '62, Sterling '45+1, Rashford '71, Grealish '90 / Taremi '65, '90+13 (p))

SUA - Țara Galilor 1-1 (Weah '36 / G. Bale '82 (p))

Marți, 22 noiembrie

Grupa C

Argentina - Arabia Saudită 1-2 (Messi '10 /  Al Shehri '48, Al Dawsari '53)

Mexic - Polonia 0-0

Grupa D

Danemarca - Tunisia 0-0

Franța - Australia 4-1 (Rabiot '27, Giroud '32, '71, Mbappe '67 / Goodwin '9)

Miercuri, 23 noiembrie

Grupa E

Germania - Japonia 1-2 (Gundogan '33 (p) / Ritsu Doan '75,Takuma Asano '83).

Spania - Costa Rica 7-0 (Olmo '11, Asensio '20, F. Torres '32 (p), '54, Gavi '75, Soler '90, Morata '90+2)

Grupa F

Maroc - Croația 0-0

Belgia – Canada 1-0 (Batshuay '44)

Joi, 24 noiembrie

Grupa G

Elveția - Camerun 1-0 (Embolo '49)

Brazilia - Serbia 2-0 (Richarlison '63, '73)

Grupa H

Uruguay - Coreea de Sud 0-0

Portugalia - Ghana 3-2 (Ronaldo '65 (p), J. Felix '78, Leao '80 / Ayew '73, Bukari '89)

Program, Vineri, 25 noiembrie

Grupa A

Qatar - Senegal – Stadionul Al Thumama (15:00)

Olanda - Ecuador - Stadionul Internațional Khalifa (18:00)

Grupa B

Țara Galilor - Iran – Stadionul Ahmad Bin Ali (12:00)

Anglia - SUA – Stadionul Al Bayt, (21:00)

Vizualizări: 1,377

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: