Record la Primăria Târgu Jiu: Drum reparat 8 ani numai pe hârtie

Primăria Târgu-Jiu a alocat în 2010 sume importante de bani pentru proiecte de investiţii începute cu ani în urmă. Aşadar, sunt zeci de proiecte pentru care au fost date hotărâri de Consiliu Local începând cu 2002 şi se află pe lista de investiţii şi acum, la opt ani de atunci.

Un exemplu în acest sens este şi modernizarea străzii Ana Ipătescu, a cărei modernizare a fost aprobată în Consiliu Local încă din 2002. În acest an, acelaşi proiect va beneficia de o nouă alocare de fonduri pentru a fi finalizată.

Tot din 2002 este şi proiectul privind modernizarea străzii Dumbrava Siseşti-Aleea Cimitirului. Aici partea care a mai rămas de executat are o valoare de peste 440.000 de lei şi a fost inclusă în programul de investiţii pe anul 2010.

Reprezentanţii primăriei susţin însă că proiectele respective sunt de lungă durată şi de aceea anual alocă sume de bani pentru a termina lucrarea. „În lista de investiţii sunt trecute toate lucrările, toate investiţiile care au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local. Ceea ce vedeţi în lista de investiţii sunt hotărâri de consiliu care aprobă indicatorii tehnico economici, sau în condiţiile în care aceste lucrări se întind pe o perioadă mai lungă de câţiva ani se fac acele reactualizări tehnico-economici, care se aprobă tot prin hotărâre de consiliu local”, declară Marius Ionescu, director tehnic la primăria Târgu Jiu.

Multe dintre proiectele vechi de câţiva ani nu sunt executate nici pe jumătate. De aceea, şi în acest an de la bugetul local vor fi alocaţi bani pentru finalizarea lor.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: