Rectorul Gorun se predă ! Joi, la 13.30 !

Ziarul Pandurul a primit ieri o misiune importantă de la rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, Adrian Gorun. „Vă solicit să comunicaţi celor ce se autointitulează Vocea UCB şi pe care îi cultivaţi cu interes că joi, 17.03.2011, orele 13.30, sunt aşteptaţi la Rectorat spre a le preda conducerea instituţiei”, este somaţia trimisă pe fax ziarului nostru.

Supărarea lui Adrian Gorun pe ziarul Pandurul a început acum câteva săptămâni, când am publicat Scrisoarea deschisă a lui Cerasel Cuteanu, fost cadru universitar, în care acesta îşi exprima opinii critice cu privire la modul în care este condusă Universitatea. Condusă spre desfiinţare, de un clan familial. A fost poate cel mai comentat articol în ediţia online a ziarului, cu peste două sute de postări, cele mai multe ultra-laudative la adresa rectorului Gorun. Fapt surprinzător, nu pentru că rectorul nu ar merita să fie lăudat, ci pentru că profilul cititorilor care îşi exprimă puncte de vedere pe site este în general critic.

A urmat o replică trimisă de „Conducerea Facultăţii de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate”, pe care Pandurul a publicat-o integral, considerând că fiecare are dreptul la un punct de vedere. Chiar dacă uzanţa ar cere ca o opinie, cum a fost cea a lui Cerasel Cuteanu, să fie combătută cu opinii, dreptul la replică înscriindu-se în alt registru.

Cum a prins UCB voce

Cuteanu a „recidivat” şi peste alte câteva zile el şi adepţii lui au făcut un blog, Vocea UCB, unde au făcut un sondaj pentru a afla ce cred internauţii, ar trebui sau nu demis rectorul Adrian Gorun. Incredibil, acesta din urmă intră în jocul lui Cuteanu şi face conferinţe de presă, dă comunicate merge până acolo încât anunţă că îşi depune mandatul şi cheamă la vot profesorii şi studenţii care, în proporţie de 87%, îl reconfirmă în funcţie. Moment în care Gorun anunţă că acele cadre didactice care denigrează UCB pe blog riscă să se autoexcludă din Universitate.

„Vocea UCB” este o pagină pe Internet de care se folosesc câteva persoane pentru a-şi exprima opinii critice, sub protecţia anonimatului, cu privire la modul în care este condusă universitatea. Singurul articol semnat rămâne Scrisoare deschisă a lui Cerasel Cuteanu, care a fost publicată şi în Pandurul în luna februarie. Sigur că anonimatul nu poate da consistenţă mişcării „Vocea UCB”, dar culmea această voce devine puternică prin reacţiile nefiresc de dure ale rectorului Adrian Gorun.

Condamnaţi pentru obiectivitate

„Vocea UCB” a publicat pe 16 martie un Comunicat prin care politicienii sunt rugaţi să se abţină de la a se implica în conflictul din universitate, iar în treacăt se cere Curţii de Conturi să verifice achiziţiile publice ale acestei instituţii. Informaţia a fost preluată de Pandurul, cu aceeaşi promptitudine şi detaşare cu care a tratat şi punctele de vedere ale rectorului Adrian Gorun, exprimate în conferinţe şi comunicate. Ziarul a avut o linie obiectivă, considerăm noi, chiar dacă Adrian Gorun susţine în faxul trimis ieri redacţiei că avem o linie „obiectivă”.Ghilimelele îi aparţin.

În documentul amintit, Gorun ne solicită să le comunicăm unor anonimi de la „Vocea UCB” să se prezinte astăzi să le predea conducerea universităţii. Un demers pe care îl puteam considera amuzant dacă era exprimat pe blog, nu într-un document cu număr de înregistrare, semnătură şi ştampilă. „Dacă cei pe care-i susţineţi în demersurile lor anonime nu se prezintă spre a se instala la conducere, orice acţiune de tipul celor pe care le găzduiţi va avea credibilitate zero, dovedind (pentru a câta oară?) laşitatea, lipsa de demnitate şi depersonalizarea acestor personaje”, se mai arată în documentul semnat de Adrian Gorun. Rectorul susţine că face acest demers în numele celor 87% dintre studenţii şi cadrele didactice care l-au susţinut prin votul dat zilele trecute.

„În relativismul pe care-l întreţineţi, nici măcar votul majorităţii covârşitoare nu reprezintă pentru voi reperul esenţial de conduită”, susţine Gorun, cu referire la ziarul Pandurul. Constatăm două lucruri din reacţiile repetate ale lui Adrian Gorun. Unu: nu înţelege că Pandurul face un demers jurnalistic absolut onest şi corect prin prezentarea tuturor punctelor de vedere, chiar şi a celor critice la adresa ziarului. Doi: Adrian Gorun ori nu suportă critica, ori nu înţelege că oricine are dreptul să-şi spună părerea, chiar dacă este o voce critică izolată într-o mare de laude.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: