Peste câteva zile intrăm în anul electoral 2016, cu aceeaşi clasă politică pe care o blamăm cu toţii şi nu fără motive. Partidele nou-apărute nu au reuşit să convingă, nici măcar să se facă auzite. Fie sunt reprezentate de oameni fără experienţă, care nu găsesc mesaje potrivite să ajungă la electorat, fie de traseişti politici care ştiu ce să spună, dar nu îi mai ia nimeni în seamă.

Partidele noi nu vor reprezenta o soluţie pentru ciclul electoral care începe în 2016, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îşi continue construcţia. Pentru ca România să nu piardă încă patru ani, ar trebui însă ca PNL şi PSD să intre în alegeri reformate şi cu lideri credibili, alţii decât cei actuali. Liberalii au doi copreşedinţi care împreună nu ating intenţia de vot a partidului, iar social-democraţii un preşedinte condamnat în primă instanţă şi cu multe afaceri pe bani publici, derulate prin firma Teldrum. Mulţi au aşteptat reforma de la DNA, care se cam poticneşte când ajunge la peştii cei mari.

Alegerile de până acum arată însă că reformarea clasei politice nu va fi impusă de electorat. Alegerea lui Klaus Iohannis a fost un mic accident, cum au mai fost câteva după Revoluţie. Românii au arătat că nu taxează la vot hoţia, minciuna, demagogia. Dimpotrivă, au o mentalitate de genul „Vanghelie a furat, dar ne-a dat şi nouă”, „Ponta minte, dar ne-a mărit salariile”. Pe de altă parte, românii mai spun că „toţi fură” şi nu sunt departe de adevăr. Sigur că nu toţi fură, nu toţi sunt angajaţi pe pile, dar am putea totuşi spune că astea sunt reguli, nu excepţii.

Noua clasă politică a României trebuie să apară, chiar dacă nu se naşte în anul electoral 2016. O construcţie politică solidă se face în ani, nu în câteva luni. Ar fi bine ca în 2016 să fie cultivate primele seminţe, pentru ca peste patru sau opt ani să avem politicieni pe care să-i votăm nu pentru că sunt „răul cel mic”, ci pentru că avem încredere cu adevărat în ei.