Reguli noi pentru obţinerea permisului de conducere

Gorjenii care îşi doresc să intre în posesia permisului de conducere vor trebui să-şi verifice autoturismul cu atenţie înainte de a porni la drum în cadrul probei practice. În cazul în care maşina se va defecta şi nu va putea fi reparată până la expirarea timpului de examinare, candidatul va fi declarat absent şi i se va face o altă programare pentru susţinerea probei practice.

De asemenea, candidaţii nu vor mai putea fi asistaţi în timpul examinării practice decât de către alţi candidaţi. “Potrivit noilor reglementări, candidatul nu mai poate fi asistat, în timpul examinării practice, de către alte persoane decât cele din rândul candidaţilor. Până acum putea asista ca  martor oricine dorea. De asemenea, candidaţii cărora li se vor defecta autovehiculele de examen în timpul probei practice, fără a se putea repara până la expirarea celor 25, respectiv 45 de minute, vor fi declaraţi neprezentaţi şi reprogramaţi la o altă dată”, a declarat Ştefan Ţacu, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări Gorj.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: