Remiză dramatică la seara copiilor pe Arena Naţională

România și Norvegia au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul din preliminariile EURO 2020. România a condus cu1-0 dar nordicii au egalat în minutul 90+2. Puşcaş a ratat un penalti care putea fi decisiv pentru o victorie cu Norvegia.

Meciul de pe Arena Naţională dintre România şi Norvegia a fost unul dramatic, echipa naţională fiind egalată în minutul 90+2. După o primă repriză echilibrată, România a început mai bine în partea a doua. După un penalty ratat de George Pușcaș în minutul 52, Alex Mitriță a deschis scorul. Atacantul a luat mingea de la 40 de metri de poarta adversă, a ajuns la marginea careului și a șutat imparabil la colțul lung. „Am făcut un meci bun, 90 de minute ne-am bucurat dar după aceea am primit gol. Vreau să le mulţumesc copiilor şi eu chiar am lăcrimat când am văzut atmosfera de pe stadion. Aşa este fotbalul şi mergem mai departe. Trebuie să visăm şi să luptăm în continuare”, a spus Mitriţă după meci.

Așa cum s-a întâmplat și în meciul cu Spania, Norvegia a egalat pe final. În minutul 90+2 Sørloth a reluat cu capul din 6 metri și l-a învins pe Tătărușanu. România e acum pe locul 3, cu 14 puncte, cu unul mai puțin decât Suedia. Urmează meciul cu Suedia, în care tricolorii sunt condamnați să câștige. Spania a egalat dramatic pe „Friends Arena”, astfel că ibericii au transformat meciul România – Suedia într-un joc decisiv. Ca să se mai califice echipa României trebuie să învingă Suedia, de preferat cu 1-0, pentru că a pierdut cu 2-1 în deplasare. Apoi trebuie să obțină măcar un punct în Spania, pentru că Suedia va înfrunta Insulele Feroe în ultima rundă.

Programul României:

    15 noiembrie 2019: România – Suedia (ora 21:45)

    18 noiembrie 2019: Spania – România (ora 21:45)

România - Norvegia  1-1

Au marcat: Mitriță 62' / Sørloth 90+2

România: Tătărușanu – Benzar, Rus, Nedelcearu, Bancu – Marin, Anton (Bordeianu 84) – Deac, Stanciu, Mitriță (Nistor 78) – Pușcaș (Andone 62). Rezerve: Radu, Niță – Toșca, Burcă, Coman, Hagi, Keșeru, Mogoș, Bordeianu, Nistor, Cicâldău, Andone

Norvegia: Jarstein – Elabdellaoui, Hovland, Ajer, Aleesami – Johansen (Soloth 46) , Berge, Henriksen (Normann 81), Selnaes (Johnsen 67) – King, Odegaard.  Rezerve: Nyland, Rossbach – Rosted, Glesnes, T. Elyounoussi, Elyounoussi, Midtsjo, Svensson, Meling

Clasamentul grupei F:

1. Spania 20p

2. Suedia 15p

3. România 14p

4. Norvegia 11p

5. Insulele Feroe 3p

6. Malta 3p

Vizualizări: 944

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: