Reorganizarea poliţiei din mediul rural, confirmată de şeful IPJ Gorj

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj, Viorel Caragea, a fost prezent vineri la o şedinţă organizată de Instituţia Prefectului cu toţi primarii şi secretarii din judeţ. Şeful poliţiei gorjene le-a spus acestora despre  un program de reorganizare din mediul rural.

Inspectorul şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, le-a dezvăluit primarilor că există la ora actuală în discuţie un proiect de reorganizare a poliţiei din mediul rural, dar care nu aduce în discuţie sub nici o formă desfiinţarea posturilor de poliţie comunale.  „Există un proiect în care se pune accent pe patrulele comunale. Nu este vorba în nici un caz să fie desfiinţate posturi însă va fi necesar ca şi poliţia din mediul rural să lucreze în patrule având în vedere că în rândul comunelor a crescut foarte tare infracţionalitatea şi ultrajul”, a declarat Viorel Caragea.

Primarii prezenţi la întâlnire au remarcat faptul că în comunele gorjene sunt puţini poliţişti rurali, care de obicei nu fac faţă tuturor problemelor. Primarul din Bengeşti Ciocadia, Victor Geogia, a făcut o singură remarcă în ceea ce priveşte furtul de lemne din pădurile private ale oamenilor. „La postul de poliţie sunt doi sau trei oameni, comuna e mare şi nu fac faţă. Eu am făcut şi poliţie locală tocmai din dorinţa de a preveni mai bine furturile de lemne. Asta e singura problemă cu care ne confruntăm în ceea ce priveşte paza”, a declarat primarul Geogia.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: