Repetenţi acasă, aşi în deplasări !

Una calda, alta rece ca gheața dar apoi iar una caldă! Energia Rovinari chiar e o echipă a extremelor. După victoria de senzație de la Cluj și eșecul pe masură de pe teren propriu cu Oradea, gorjenii au câștigat a doua deplasare la rând. S-au impus cu 95 la 86 pe terenul celor de la CS Otopeni într-o partidă în care au strălucit Steffel și Kabengele.

Energia și-a schimbat modul de lucru. Dacă înainte bătea tot acasă dar pierdea fără mare luptă în deplasări, acum situația s-a inversat! Energia s-a impus și la Otopeni după victoria de senzație de la Cluj dar între cele două reușite rămân urmele umilinței cu Oradea.

La Otopeni și-au luat zborul !

Trupa lui Slobodan Nikolic e orice numai previzibilă nu! A reuşit să-şi revină repede după catastrofa de pe teren propriu cu Oradea. Gorjenii s-au impus la Otopeni în faţa unei echipe în evidentă scădere de formă. Doar în primul sfert gazdele au condus iar apoi Energia a pus stăpânire pe meci. Sfertul 3 a fost decisiv pentru gorjeni care l-au câştigat cu 22 la 13. Ultimul sfert s-a încheiat cu un spectaculos 34 la 34 dar diferenţa de 9 puncte din sfertul 3 s-a menţinut iar Energia a câştigat cu 95 la 86. ”Pentru noi este o victorie cu atât mai importantă cu cât am reușit să o obținem în deplasare și mai ales pentru că pierdusem meciul de acasă împotriva celor de la Oradea. Am reușit să câștigăm acest meci datorită faptului că în ultimele două sferturi am jucat colectiv, ca o echipă”, a spus la final americanul Brandon Fields pentru totalbaschet.ro.

PUNCTE

Culmea, Louis Darby n-a mai fost printre principalii marcatori ai Energiei. Americanul spectacol a înscris doar 11 puncte. Kabengele, cu 23 de puncte, Steffel cu 21 şi Fields cu 18, au dominat la acest capitol.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: