Reprezentanţii BNR, la Târgu Jiu

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR) au fost prezenţi în rândul profesorilor şi studenţilor din Universitatea ”Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu şi au supus dezbaterilor teme legate de politica monetară, pieţe, stabilitate financiară, precum şi felul în care se prezintă economia după criză.

Împreună cu studenţii, economiştii ţării au încercat să găsească răspunsuri legate de criza economică, ce a fost şi ce va mai fi. UCB este implicată într-o serie de manifestări, prilejuite de desfăşurarea proiectului ”BNR-Zilele porților deschise pentru studenţii economişti”. Un număr de 25 de studenți ai Facultăţii de Știinţe Economice au avut activităţi la sediul sucursalei BNR, au avut seminarii interactive, li s-au prezentat diverse teme legate de organizarea și funcţionarea Băncii Naționale, stabilitate şi politică monetară, stabilitate financiară şi alte teme de interes. De asemenea, ieri, 3 noiembrie, Dinu Marin, membru al Consiliului de Administraţie al BNR a susţinut conferinţa ”Economia după criză. Ce a fost va mai fi-”.  Urmează ca în etapa a doua, care va începe în luna ianuarie a anului 2012, studenţii să elaboreze eseuri şi lucrări pe o tematică stabilită şi să participe la un concurs naţional cu aceste lucrări, care vor fi selectate de consilierii BNR

PROIECT

UCB este una dintre cele 14 universităţi partenere în acest proiect cu BNR, alături de Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea A.I. Cuza din Iaşi sau Universitatea din Craiova. ”Proiectul este unul care are în vedere popularizarea activităţii BNR Şi a funcţionării acesteia, precum şi implicării acesteia în economia românească”, spune decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice din Târgu Jiu, Gabriela Babucea.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: