România a legalizat furtul de energie

România este singura ţară din Uniunea Europeană unde legea le permite consumatorilor de energie electrică să îşi schimbe furnizorul chiar dacă nu au achitat toate facturile, a declarat directorul general al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu. Potrivit acesteia, se poate ajunge la situaţia în care un client îşi poate schimba furnizorul de 10-12 ori pe an, fără să plătească niciunei companii de utilităţi. "De exemplu, CFR are acum posibilitatea să-şi schimbe furnizorul chiar şi de 10-12 ori pe an, fără obligaţia de a plăti ultima factură. Nici furnizorii nu au interes să-şi piardă clienţii, dar nici nu-i vor tolera pe cei care nu-şi plătesc facturile, deci, practic, fură curentul electric', a susţinut Vlăsceanu. La rândul său, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, prezent la acelaşi eveniment, a susţinut că furnizorii de energie trebuie să-şi recupereze creanţele la fel ca în orice altă industrie, apelând la instanţe. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis, în luna octombrie, un ordin prin care orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de electricitate chiar dacă nu și-a achitat toate facturile către vechiul furnizor. (M.M.)

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: