Romsilva explică tăierea stejarilor seculari din pădurea de la Drăgoieni. Petiție pentru stoparea defrișărilor!

Romsilva a venit cu explicații privind tăierile care se fac în pădurea de la Drăgoieni, căreia i se mai spune plămânul verde al municipiului Târgu Jiu. Pe internet a fost inițiată o petiție împotriva tăierilor, semnată deja de aproape 800 de persoane. Târgu Jiu este unul din cele mai poluate orașe și cu un deficit important de spații verzi.

Romsilva explică în punctul de vedere că pădurea de la Drăgoieni face parte din trupul de pădure Valea Amaradia, care are o suprafață totală de 300 de hectare. Dintre acestea, doar 25,5 hectare sunt ale statului. Romsilva mai explică faptul că pădurea de la Drăgoieni este formată din două arborete. O suprafață de 5,89 hectare cu stejari de 125 de ani, încadrată în categoria funcțională “arboretele constituite în păduri parc, parcuri recreative, tematice sau educaționale”, partea în care se face și petrecerea de 1 Mai. “Conform categoriei funcționale din care face parte, în acest arboret lucrările de recoltare a masei lemnoase nu sunt permise și nici nu s-au efectuat. Această porțiune îndeplineste toate condițiile pentru a putea fi amenajată ca pădure-parc. În situația în care Primăria municipiului Targu Jiu își arată interesul pentru un astfel de demers, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva va sprijini acest proiect”, arată regia pădurilor.

În imediata vecinătate este suprafața de 7,86 hectare tot cu stejari în vârstă de circa 125 de ani, în acest amenajament silvic fiind permise lucrari de recoltare a masei lemnoase. În continuare, Romsilva explică faptul că exploatare în acest amenajament se face legal. “Astfel, întrucât în această suprafață lucrările de regenerare a pădurilor erau prevăzute a se efectua pe cale naturală, pentru a valoriza prognoza de fructificație, din acest an, la stejari, s-au efectuat lucrări de însămânțare pentru o nouă generație de arbori. Acest tip de lucrări se face prin rărirea arboretului pentru a favoriza luminarea arborilor în vederea declanșării fructificației, simultan cu crearea condițiilor pentru răsărirea plantulelor din noua generație”, arată sursa citată.

Petiție: “Opriți distrugerea Pădurii Drăgoieni”

Pe de altă parte, în petiția online “Opriți distrugerea Pădurii Drăgoieni” se cere oprirea defrișărilor. “Solicităm Instituției Prefectului Județul Gorj să ia măsurile necesare protejării Pădurii Drăgoieni (întregii suprafețe forestiere aflată la sud de DN67, nu doar zonei de agrement), să oprească defrișările începute recent din zonă și să se asigure că regenerarea zonelor degradate are loc. Cerem rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase nr. 299 din 15.03.2019 și retragerea autorizației de exploatare nr. 1332187 de către Direcția Silvică Gorj. Ne pronunțăm împotriva "valorificării" masei lemnoase prin licitație, pe viitor”, se arată în petiție.

Exploatarea a început la 15 mai și va dura până la jumătatea lunii august. Firma Transalpin 2008 SRL poate exploata în această pădure 550 de metri cubi de masă lemnoasă.

Pădurea din zona comunei Drăgoieni este una dintre puținele păduri rămase în apropierea orașului Târgu Jiu care abundă atât în floră, cât și în faună. În aceasta se regăsesc inclusiv arbori seculari, având o valoare deosebită în ceea ce privește biodiversitatea.


 

Vizualizări: 4,104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: