Roşia Montană, capitala României

Am sentimentul neplăcut că legea care va permite exploatarea cu cianuri a aurului de la Roşia Montană va trece de Parlament, de Curtea Constituţională, de Preşedinţie. Aurul le-a luat deja minţile politicienilor, se vede cu ochiul liber la dezbaterile televizate. Cei de la PSD susţin trup şi suflet acest proiect, liberalii sunt împărţiţi, cei din opoziţie probabil nu vor participa la vot. Adunate însă, voturile vor fi suficiente pentru a genera cel mai mare pericol de mediu din istoria acestor meleaguri. Tocmai de aceea, îmi doresc un lucru. După ce proiectul va fi aprobat, Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia să se mute la Roşia Montană. Deja în zonă, din cauza poluării cu metale grele, numărul cazurilor de cancer este de trei ori mai mare decât media pe ţară. Când se va adăuga şi poluarea cu sulfocianuri, probabil că zona va fi una mai mult moartă decât vie.

Parlamentarii din comisia Roşia Montană au decis să facă o deplasare la faţa locului, pentru a vorbi cu oamenii, pentru a vedea şi problemele de mediu care deja există, dar pentru care statul român se face că nu are bani să le remedieze. Le recomand parlamentarilor să meargă puţin mai departe, la Baia Mare, unde în ianuarie 2000 a avut loc unul dintre cele mai mari accidente ecologice din istoria europeană. Acolo, la societatea Aurul, gestionată tot de o companie străină, minereurile extrase de la Roşia Montană erau prelucrate prin cianurare, iar deşeurile depozitate într-un iaz. Şi atunci, ca şi acum, investitorii străini au promis că remediază problemele de mediu din urmă şi au dat asigurări că deşeurile produse de ei vor fi depozitate corespunzător. Au minţit şi într-un caz, şi în celălalt. În noaptea de 30 ianuarie 2000, barajul a cedat deversând 100.000 de metri cubi de ape contaminate cu cianuri, care s-au împrăștiat peste câmpuri și în sistemul hidrografic local. Investitorii australieni au plecat din România fără să plătească nici un fel de daună. Au spus doar că de vină au fost cantităţile mari de zăpadă căzute. Urme de cianură au fost identificate în Delta Dunării la patru săptămâni de la accidentul de la Baia Mare, la aproximativ 2.000 de kilometri de sursa deversării.

România nu este o ţară care să monitorizeze efectele unui astfel de dezastru. S-a spus că au murit mii de tone de peşte şi cam atât. Dar, parlamentarii noştri îl pot căuta la Baia Mare pe Vasile Tătar, un pensionar care stă gard în gard cu fabrica şi despre care Deutsche Welle a scris atunci când s-au împlinit zece ani de la accident. Tătar le-ar putea povesti acestor aleşi cum şi-a văzut fiul îmbolnăvindu-se, la doar 19 ani, de astm bronşic. Şi cum aproape toţi copiii vecinilor, mai ales cei mici, au căpătat boli aparent banale, răceli, imunitate scăzută, moarte. Vasile Tătar s-a judecat cu statul român şi a pierdut la toate instanţele. În 2009, CEDO i-a dat dreptate şi a decis că Statul român i-a încălcat lui şi fiului său un drept fundamental, acela de a-şi trăi viaţa într-un mediu curat şi sănătos. Desigur, statul român nu a pus în aplicare decizia CEDO, aşa că a urmat un nou şi lung proces.

Ei bine, pericolul potenţial de la Roşia Montană este de mii de ori mai mare decât cel de la Baia Mare, pentru că vorbim de cantităţi de cianuri mult mai mari. L-am văzut zilele trecute la un post de televiziune pe dr. ing. Ştefan Marincea, unul din specialiştii Institutului Geologic Român, care a făcut un studiu de care sper să ţină cont parlamentarii înainte de a-şi da votul. Marincea explică de ce procedeul propus de Gold Corporation este mult mai periculos pentru mediu. În fosta exploatare, se obţinea un concentrat de minereu prin flotaţie şi doar acest concentrat era dus în uzinele de la Baia Mare şi Baia de Arieş, unde era supus procedurii de cianurare. RMGC sare peste acest procedeu de flotaţie şi doreşte să cianureze, potrivit datelor oficiale, 218 milioane de tone de rocă măcinată. Un întreg munte. „În practica curentă, nu există cazuri similare de procesare a unui asemenea zăcământ, cianurându-se doar concentratul de flotare”, atrage atenţia Marincea. Acesta a calculat că în iazul de decantare se vor depune 214,9 milioane de tone de şlam, a cărui neutralizare ar costa statul român 10 miliarde de euro, de 2,5 ori mai mult decât investiţia propusă de RMGC.

De la Baia Mare au luat-o la vale 100.000 mc de ape contaminate cu cianuri şi efectele au fost dramatice. Cei de la RMCG vor lăsa în urmă 214 milioane de tone de şlam contaminat. Nu există nici un risc, spune în cor guvernul Ponta, plătit parcă să facă lobby pentru RMGC. Şi dacă într-un an ninge prea mult?

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: