S-a deschis Târgul Meşterilor Populari din Oltenia

Cea de-a patra ediţie a Târgului Meşterilor Populari din Oltenia a debutat ieri în prezenţa autorităţilor locale şi ai conducerii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Aproximativ 30 de meşteşugari din Oltenia, Bucureşti şi Arad şi-au expus produsele la căsuţele şi corturile amplasate în zona centrală a municipiului Târgu Jiu. Ţesături, săpunuri confecţionate manual, sculpturi, icoane şi cusături sunt doar câteva dintre obiectele comercializate la târg. Preţurile acestora sunt accesibile fiecărui buzunar. Târgul meşterilor populari din Oltenia va rămâne deschis publicului până duminică, 27 mai, când se vor sfârşi manifestările dedicate Zilelor Municipiului Târgu-Jiu. Pompiliu Ciolacu, meşter popular şi director al Palatului Copiilor Târgu-Jiu se declară încântat de organizarea din acest an. „Am reuşit şi de această dată să aducem la Târgu-Jiu unii dintre cei mai valoroşi meşteri populari din Oltenia şi judeţele învecinate. Ne bucură prezenţa mare a acestora. Se vede că judeţul Gorj are lipici la meşteşugari. Sperăm să putem duce mai departe aceasta tradiţie”, a declarat Pompiliu Ciolacu. Organizatorii spun că sâmbătă va avea loc şi târgul meşterilor copii. 

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: