S-o recunoaștem, Băsescu ne-a spus că o să trăim bine și nu a mințit

Când eram copil, în anii ’90, iubeam mingile. Cred că eram singurul din cartier cu minge, iar mie mi-o luau ai mei după nesfârșite rugăminți. Când eu aveam apă caldă și nu ieșeam la fotbal, prietenii din cartier veneau umili la ușa mea și-i rugau cu ochii umezi pe ai mei să le dea și lor mingea o oră. O minge era o investiție serioasă; nu chiar de luat în rate, dar oricum, se resimțea o vreme ca un sacrificiu măricel în bugetul familiei.

Jucam fotbal pe un maidan înconjurat de străzi circulate destul de intens. Deseori, mingea sărea în stradă. Când se întâmpla asta, încremeneam cu toții și ne rugam. Unii, mai habotnici, implorau în genunchi divinitatea să dea minte și reflexe șoferului, ba mai împreunau și mâinile ca la cartea sfântă, alții o făceau și ei, sunt convins, în gând. Ne rugam să nu ne spargă mingea. O minge călcată de mașină era mai rău decât un prieten călcat de mașină, pe vremea aia. Când se întâmpla, plângeam toți pe bune, cu sughițuri, de ziceai că suntem niște frați mulți și foarte diferiți care tocmai au aflat că, pe drum spre casă, mamei lor îi scăpase sticla de Frutti Fresh din mână și se găurise, toată ambrozia aia fiind lipăită pe urmă de câini (ah, fericiți câini!). Pierderea prematură a unei mingi era o tragedie. Dura mult până să apară alta în cartier. Cele care scăpau necălcate aveau și ele o moarte lentă, cauzată de pietrișul pe care jucam. Se beleau până le rămânea camera în curul gol, fără rușine, abia acoperită ici-colo de ațele încă nedezintegrate din anevlopă. Când camera se făcea a dracului și ieșea ca un guguloi printr-o gaură mai mare, o îndesam la loc și-o duceam la un vecin s-o coasă. Dar moartea de bătrânețe era mai ușor acceptată de grup, chit că și aia provoca o tristețe destul de mare. Cea bruscă și dramatică, provocată de mașini, însă, era calamitate.

Mă amuză oamenii care zic că trăiesc mai rău ”pe vremea lui Băsescu”. Sigur că nici nu-i meritul lui că trăim mai bine, ăla a fost și mersul firesc al lucrurilor (deși sper că realizați că cu Năstase câștigător în 2004 era mult mai nasol). Dar, chiar și-așa, să zici că ți-e mai rău decât înainte de 2004 e o nebunie, ba chiar o nesimțire. Eu în 2000 credeam că o să ajung la altă mare decât aia a noastră doar într-o urnă mică, sub formă de cenușă, ca o ultimă dorință lăsată de mine (un eu foarte bătrân!) în testament cu slovă apăsată. Sigur că trăim mai bine. Și-o să trăim mai bine decât atunci chiar și cu USL-ul la putere, probabil. Nu-i un slogan chiar atât de deosebit ăsta cu trăitul bine. Trăim mai bine din simplul motiv că mai rău decât în anii ’90 (de ’80 ce să mai zic?) nu prea are cum să mai fie. Că nu suntem în Africa, doar. Deși politica seamănă tot mai mult cu a africanilor, în ultima vreme.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: