Să ne împrietenim cu cianurile?!

Întrebat despre problema “Roşia Montană” de ziaristul Emil Hurezeanu premierul Ungureanu a avut un răspuns, pentru mine, neaşteptat. El a spus că nu s-a dumirit până acum de ce acest proiect este târât de câţiva ani de zile şi nici nu stăpâneşte toate datele problemei pentru a formula un răspuns. Chiar dacă Ungureanu este premier doar de două luni, să nu uităm că el a fost şeful unei structuri de securitate timp de 5 ani, poziţie din care ar fi trebuit să deţină mult mai multe informaţii despre ce şi cum se vrea să se facă la Roşia. Având în vedere că în proiect sunt implicate şi persoane şi personalităţi juridice din afara ţării cu atât mai mult ca şef al SIE ar fi trebuit să ştie cum stă treaba acolo. Intenţia domniei sale de a afla de la fiecare minister în pare ce responsabilităţi are în acest proiect şi de ce nu se începe sau nu se termină odată cu acest proiect este cel puţin nesinceră din punctul meu de vedere. Atâta timp cât despre Cuprumin a lăsat să se înţeleagă că este prima privatizare de amploare transparentă şi fără comisioane nu pot să cred că nu ştie cine a luat comisioanele pentru Roşia după care s-a făcut că plouă! Dacă ar fi vrut să afle care este situaţia de la Roşia avea destui specialişti oneşti la dispoziţie sau putea să facă doar o sinteză a presei ca să-şi formuleze măcar o opinie. Lazlo Borbely, ministrul mediului, care a părut că se opune acestui proiect din motive de securitate a mediului era mai la îndemâna sa până acum pentru consultări. Piatra pe care i-a pus-o DNA de gât, care cântăreşte cât 80.000 de euro preţul unui apartament dosit, il va pune în imposibilitatea de a-i acorda consultanţă premierului din postura de ministru. Aşa că va trebui să aşteptăm rezultatele anchetei pe care premierul a ordonat-o ca să ştim şi noi cândva de ce, de către cine, pentru ce şi pentru cine vor fi raşi de pe suprafaţa pământului mai mulţi munţi, mai multe vestigii arheologice şi va fi pusă în pericol viaţa a mii de oameni din zonă care vor trebui să se împrietenească cu cianurile….Cred că suntem în situaţia în care suntem obligaţi să scoatem bani din piatră seacă, dar ar trebui să ne uităm şi cu ce preţ scoatem banii ăştia! Moralmente, premierul Ungureanu, care teoretic nu aparţine nici unui partid, este obligat să facă lumină în povestea asta care miroase a bani mulţi şi negri în care politicienii ce şi-au asumat culoare politică ori n-au vrut ori n-au putut. Şi una şi alta din variante sunt la fel de condamnabile pentru că dacă ar fi adevărată prima variantă ar genera suspiciunea de şpagă, iar a doua variantă de prostie. Având în vedere că  până la toamnă când vor fi alegeri parlamentare nu mai este mult cred că ar fi timpul să se facă lumină în povestea asta care a inflamat multe minţi şi a deranjat multă lume de la oameni de afaceri până la preşedintele ţării.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: