Să vă întoarceţi calificaţi!

Pandurii zboară în această dimineaţă spre Braga cu un singur gând. Să câştige în Portugalia şi să se califice în grupele Europa League. Trupa lui Jesualdo Ferreira a câştigat şi cu Belenenses şi are 3 victorii din 3 meciuri oficiale.

Pustai deplasează în Portugalia tot lotul cu excepţia accidentaţilor Lemnaru şi Predescu şi a jucătorilor recent transferaţi care nu au prins lista UEFA, Distefano, dos Santos şi Paulinho. Pentru calificare e nevoie de o victorie cu cel puţin 2 goluri marcate. La un eventual 0-1 vom avea parte de prelungiri.

Zbor de la Craiova

Pandurii s-au regrupat repede după primul eşec european al verii. La doar 3 zile distanţă, trupa lui Pustai s-a impus clar la Chiajna, 5-1. Faţă de duelul din turul precedent cu Hapoel Tel Aviv, tehnicianul nu s-a concentrat numai pe meciul revanşă din Europa. În afara lui Nicoară, a jucat cu toţi titularii de bază pentru a stopa seria neagră de 3 eşecuri la rând.

Pustai a considerat că o victorie de moral era mult mai importantă decât odihna jucătorilor cheie pentru 90 de minute. Şi probabil a gândit corect mai ales că ecuaţia i-a ieşit. După meciul de duminică de la Chiajna, Eric şi compania au revenit la Tg-Jiu iar în această dimineaţă vor decola din Craiova spre Braga, o localitate aflată la numai 30 de kilometri de Oceanul Atlantic, în nordul Portugaliei.

Zborul va dura aproximativ 4 ore, dar gorjenii vor ajunge cu 2 ore mai devreme datorită diferenţei de fus orar, ora 12:00 în România fiind ora 10:00 la lusitani. Din delegaţia deplasată în „Oraşul Catedralelor” fac parte toţi jucătorii cu excepţia celor doi accidentaţi, Lemnaru şi Predescu, dar şi a celor 3 transferaţi recent, Distefano, Paulinho şi dos Santos.

Trei din trei pentru Braga

Braga are o zi în minus de odihnă faţă de panduri, dar are „luxul” de a juca returul în faţa propriilor fani. Dacă gorjenii au jucat duminică la Chiajna, Braga s-a duelat luni seara pe teren propriu cu Belenenses. Alan şi compania căutau a treia victorie din tot atâtea meciuri oficiale după 2-0 la Pacos de Ferreira şi 1-0 cu Pandurii. Şi au obţinut-o, cu ceva chin totuşi. La primul meci oficial în faţa propriilor fani, Braga a deschis scorul din penalty în minutul 19 prin Edinho, atacant nefolosit de Ferreira la Cluj. Oaspeţii au egalat cu 15 minute înainte de final prin Diakite Mourtala, dar tot Braga a avut ultimul cuvânt. Fundaşul central Aderlan Santos, folosit din nou în locul accidentatului Paulo Vinicius, a marcat golul victoriei în primul minut de prelungiri. După al doilea succes consecutiv în campionat, Braga are maxim de puncte şi împarte primul loc cu Porto, Sporting Lisabona, Rio Ave şi Estoril, şi ele acumulând câte 6 puncte.

Prim 11 Braga cu Belenenses:

Eduardo – Dabo, Santos, Coelho, Joaozinho – R. Micael, Luiz Carlos, Mauro – Rafa Silva, Edinho, F. Pardo. Au mai intrat: Alan, Luis Silva şi Yazalde.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: