Saloane de înfrumuseţare amendate

Zece societăţi din Târgu Jiu au fost amendate de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Gorj cu suma de 15.000 de lei. Este vorba de saloanele de înfrumuseţare la care au fost constate nereguli în ceea ce priveşte informarea clienţilor în legătură cu preţurile practicate sau tipul de produse utilizate.

„Deficienţele găsite se referă la neinformarea consumatorilor. Lipsa tarifelor afişate sau de afişarea lor în locuri foarte puţin vizibile. O lipsă a informaţiilor privind timpul de realizare a lucrărilor, materiile prime folosite, gama de produse. Zece operatori economici care prestează servicii de igienă personală au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 15.000 de lei şi am aplicat şi cinci avertismente”, a precizat Mihaela Răducan, comisar şef în cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj.  

În perioada următoare reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj vor efectua astfel de controale şi în alte oraşe din judeţul Gorj.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: