Sandu nu vrea să întrerupă campionatul

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, spune că jocul dintre Poli Iaşi şi Pandurii Târgu-Jiu va fi amânat în cazul în care medicii vor da un verdict favorabil acestui demers.  "Dintre toate epidemiile care au fost pe planetă, cea mai mică rată a mortalităţii o are gripa porcină. Dacă se descoperă vreun alt caz, vor decide specialiştii ce se întâmplă, eu nu mă pricep la medicină. Acum nu ştiu dacă se amână Poli Iaşi - Pandurii, rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile. Îl voi întreba pe profesorul Adrian Streinu - Cercel, ce-mi spune el aia fac!", a spus Dragomir la GSP TV.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a comentat situaţia de la Poli Iaşi, spunând că nu are de gând să accepte întreruperea campionatului pentru un singur caz de gripă porcină. "Sunt plecat din ţară şi nu am cunoştinţă de vreun caz de gripă porcină în Liga I. Dar campionatul nu se va întrerupe din cauza asta. Recomandarea UEFA este să se izoleze cazurile şi să se joace în continuare conform programului. Competiţiile de fotbal nu se vor întrerupe decât în cazuri foarte speciale", a spus preşedintele FRF.

Vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Alexandru Boc, a declarat, că este posibil ca membrii Comitetului de Urgenţă al LPF să decidă totuşi amânarea meciurilor echipei Politehnica Iaşi, dacă se va face dovada existenţei gripei porcine la mai mulţi jucători. "Aşa se pare, că mai mulţi jucători de la Politehnica Iaşi sunt suspecţi de gripa nouă. Conducătorii de la Politehnica vor veni mâine cu un dosar la LPF care să cuprindă note prin care să explice ce s-a întâmplat şi cu certificatele medicale şi diagnosticele respective. Domnul Dragomir va convoca Comitetul de Urgenţă al ligii şi se va lua o hotărâre. E posibil să fie amânate partidele echipei Poli Iaşi pe care le mai are de jucat până la rezolvarea situaţiei", a spus Alexandru Boc.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: