"Şantajiştii" de acum două săptămâni, anchetaţi în libertate

Fiul şi nepotul judecătorului rromilor, Constantin Baldovin Sută, au fost puşi în libertate de o instanţă de judecată a Tribunalului Gorj. Costel şi Vasile Baldovin, de 28 şi 56 de ani, au ieşit din arestul IPJ Gorj în cursul zilei ieri, după ce magistraţii au dispus punerea lor în libertate "de îndată". Cei doi au fost arestaţi preventiv pentru 15 zile în urmă cu două săptămâni, când au fost reţinuţi în urma unui flagrant produs în Piaţa Centrală din Târgu Jiu. Ambii au fost puşi atunci la pământ, poliţiştii găsind în maşina lor suma de 40.000 de lei, pe unele dintre bancnote fiind scris "Şantaj“.

Cei doi bărbaţi, precum şi rude ale acestora, au declarat în permanenţă că banii nu reprezentau niciun şantaj, ci chiria pe care trebuia să o achite de mai mult timp bărbatul care i-a denunţat pe aceştia la Poliţie. Inspectoratul Judeţean de Poliţie a menţionat însă la momentul respectiv că denunţătorul era şantajat şi ameninţat şi că, sub presiune şi ameninţări, ar fi restituit familiei Baldovin o sumă mult mai mare pentru banii pe care îi împrumutase anterior. Costel şi Vasile Baldovin au fost apăraţi public şi de liderul Partidei Rromilor, Nelu Pavel, care este consilier judeţean pe listele PSD, acesta declarând în momentul reţinerii celor doi că nu au nicio vină şi că vor fi puşi în libertate mai devreme sau mai târziu.

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: