Şapte miliarde pentru a salva Roşia de Amaradia

Primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, se află în imposibilitatea de a finaliza lucrările începute la un zid de sprijin care ar stopa alunecările de teren din centrul comunei. S-a ajuns în această situaţie din cauza bugetului foarte mic alocat pentru anul 2010, care este la jumătatea celui de anul trecut. Pentru terminarea lucrărilor, edilul local ar mai avea nevoie de aproximativ 7 miliarde de lei vechi.

După ce o alunecare de teren ameninţa şcoala, căminul cultural şic chiar primăria, autorităţile au luat decizia de a construi un zid de susţinere. Primarul spunea de atunci că nu i s-au cam terminat banii pentru a putea continua lucrările iar Prefectura Gorj a promis sprijin în acest sens. Au trecut câteva luni iar pământul a luat-o din nou la vale.

Casele a zece familii fiind în pericol după ce au fost reactivate alunecările de teren. Primarul mai are nevoie de 7 miliarde.

„Zona aceasta este predispusă pentru alunecări de teren. Noi am contractat o firmă care să execute lucrările pentru stoparea acestui fenomen, prin construirea unui zid de susţinere. Acesta ne-a fost de mare ajutor pentru că acum în mod singur aceste instituţii erau la pământ, ţinând cont că în imediata apropiere a acestei zone a fugit pământul şi au fost afectate câteva case”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.

Vinovatul este Ion Călinoiu

Lucrarea are ca termen de finalizare doi ani, însă edilul se află în prezent în imposibilitatea de a mai plăti continuarea construcţiei. Liviu Cotojman trebuie să mai dea firmei care execută lucrarea aproximativ 7 miliarde de lei vechi. Edilul nu are de unde să facă rost de aceşti bani pentru că bugetul primăriei pe anul 2010 este de aproximativ 2 miliarde şi jumătate de lei vechi „În prezent mă aflu în imposibilitatea de a mai plăti această lucrare şi asta numai din vina domnului Ion Călinoiu care a ignorat aceste probleme şi a considerat că este mai bine să ne dea un buget la jumătate faţă de anul trecut, iar noi nu ne aşteptam la aşa ceva în condiţiile în care ştia bine problema acesta cu care ne confruntăm. Se pare că nu-i pasă. Bugetul alocat de Consiliul Judeţean pentru 2010 este de 2 miliarde şi jumătate de lei vechi şi cu ce mai avem noi ajungem la aproape cinci miliarde, iar noi avem să-i dăm firmei care execută lucrarea 7 miliarde de lei vechi. Eu am luat legătura cu constructorul şi a înţeles situaţia şi a acceptat să-i dăm bani la sfârşit sau când avem. Singura soluţie ar fi să iau legătura cu Guvernul României poate dumnealor vor înţelege situaţia nu ca Domnul Călinoiu. Am încredere în Guvern că îmi va acorda suma necesară finalizări lucrărilor”, susţine Liviu Cotojman.

Cimpoieru: Ar fi indicat să continue cu zidul de sprijin

Inspectorul Cornel Cimpoieru din cadrul Inspectoratului în Construcţii s-a deplasat la faţa locului când au avut loc alunecările de teren şi consideră că ar trebui ca zidul de sprijin să fie continuat şi de-a lungul drumului. „Zona aceea este o zonă de risc, drept dovadă alunecările de teren din ultimele zile. Lucrarea începută acolo este foarte bună şi este foarte utilă, numai să aibă posibilitatea să o şi termine că am înţeles că au ceva probleme cu banii. Ar fi indicat să continue cu zidul de sprijin şi de-a lungul drumului cam pe o distantă de 40 de metrii pentru că există posibilitatea să alunece şi drumul în perimetrul respectiv”, a spus acesta.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: