Sarcină, investitor la Mehedinţi

Omul de afaceri Nicolae Sarcină este pe punctul de a prelua o afacere la Drobeta Turnu Severin, oraş în care autorităţile nu ştiu cum să mai salveze câteva sute de locuri de muncă, în condiţiile în care investiţiile majore oricum lipsesc.

Fabrica de celuloză şi hârtie Celrom a acumulat în ultimii ani datorii de 16 milioane de euro, nu şi-a plătit cei 700 de angajaţi cu lunile, deşi aceştia au făcut greva foamei şi pe la Bucureşti, finalul în astfel de situaţii fiind unul previzibil. Combinatul a tot aşteptat investitori până când a intrat în insolvenţă, şi-a închis porţile şi şi-a trimis oamenii în şomaj. Sarcină a fost acum la Severin şi a discutat cu autorităţile din Mehedinţi, prezentându-şi oferta, omul de afaceri gorjean având experienţe similare în Gorj, unde a preluat Grimex Târgu Jiu.

Ion Mâţu, prefectul de Mehedinţi, a avut o întâlnire cu Nicolae Sarcină, o nouă întâlnire fiind programată pentru săptămâna viitoare, atunci urmând să fie prezenţi şi reprezentanţii lichidatorului judiciar. Autorităţile din Mehedinţi îl vor pe afaceristul gorjean investitor în judeţul lor, dar pun condiţia ca timp de 25 de ani combinatul să nu îşi schimbe obiectul de activitate, prefectul fiind convins că fabrica îşi va relua activitatea în următoarele luni. Asta ar presupune şi reangajarea a circa 400 de foşti salariaţi, ei adăugându-se astfel celor câteva mii cărora Sarcină le este patron. Acesta a avut discuţii până acum şi cu liderul sindical Gheorghe Talianu, care a declarat că investitorul gorjean i se pare o persoană serioasă şi dornică să redeschidă fabrica în câteva luni. Cu puţin noroc pentru muncitorii deveniţi şomeri afacerea ar putea fi perfectată în câteva săptămâni, spre sfârşitul anului combinatul mehedinţean putând să reia producţia sub numele unuia dintre cele mai cunoscute branduri private existente în Gorj.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: