Scandal pentru o fată

Un adolescent de 17 ani a ajuns duminică seara la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu după ce a fost implicat într-un scandal generat, cel mai probabil, de prietenia pentru o fată. Incidentul s-a produs în apropierea mall-ului din zona de sud a orașului, tânărul respectiv întâlnindu-se aici cu un altul cu care era în conflict din cauza unei fete. Cei doi băieți s-au luat la ceartă, iar cel care a ajuns la spital a primit un pumn în figură care l-a pus la pământ. Curios este însă faptul că adolescentul urla ca din gură de șarpe, fiind cu greu urcat pe targa celor de la Ambulanță pentru a fi transportat la spital, el lăsând impresia că s-ar afla sub influența unor substanțe halucinogene, un prieten de-al său confirmând informațiile pe această temă.  Agresiunea face acum obiectul unei anchete a Poliției, dar cercetările pot continua doar dacă adolescentul va depune o plângere scrisă în acest sens. Surse din rândul oamenilor legii spun că cercetările ar putea lua o altă turnură pentru acesta dacă testele de la spital vor arăta că el ar fi consumat anterior droguri sau etnobotanice. (G.I.)

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: