Scandal politic pe licitația de la centura municipiului Târgu Jiu

Social democrații gorjeni reacționează după ce au fost acuzați că vând gogoși electorale în ceea ce privește finalizarea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. O reacție a avut și CNAIR, care a precizat că există finanțare pentru acest proiect. Banii nu sunt prevăzuți în buget, acuză liberalii. Sunt bani europeni, este replica celor de la compania de drumuri.

“Finanțarea proiectului Variantei Ocolitoare Târgu Jiu este asigurată încă de la demararea acestui proiect. În primă fază finanțarea a fost asigurată în cadrul Programului Operațional Sectorial de Transport 2007 – 2013 prin contractul de finanțare numărul 254 din data de 16.12.2014. Având în vedere rezilierea contractului din culpa antreprenorului, proiectul a fost fazat, iar în prezent acesta are finanțare asigurată în baza contractului de finanțare numărul 114 din data de 23.08.2017 prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020”, arată CNAIR în precizări trimise presei după acuzațiile lansate de PNL Gorj.

Liberalii au acuzat compania de drumuri de înșelătorie electorală, prin lansarea unei licitații fără sursă de finanțare. “Miciunile grosolane marca PSD-ALDE continuă și în această campanie electorală, reprezentanții Guvernului, cu sprijinul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), punând în scenă o nouă înșelătorie la adresa gorjenilor”, arată PNL Gorj într-un comunicat. “Au demarat procedura de licitație, pentru o lucrare estimată la peste 207 milioane de lei, fără TVA, în condițiile în care nu au prevăzut în bugetul de stat decât o sumă infimă - 1,2 milioane de lei, adică sub 1% din valoarea lucrărilor”, mai arată sursa citată.

Deputatul PSD Mihai Weber a transmis că sunt bani europeni și de la Guvern pentru ca șantierul să fie redeschis și lucrările să fie reluate. „Cei de la PNL și alții din opoziție nu știu decât să împroaște cu minciuni”, a fost reacția lui Weber.

Vizualizări: 1,320

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: