Scandalul dintre Vlăduţu şi primăriţa din Stoina continuă

Ieri a fost ultima zi înainte de începerea campaniei electorale, însă la Stoina lucrurile s-au tensionat ceva mai devreme cel puţin pentru fostul primar Constantin Vlăduţu.

Intrat în cursa electorală pentru a redeveni ce a fost şi chiar mai mult de atât, candidând pe listele Partidului Poporului Dan Diaconescu, fostul edil se simte ameninţat de către primăriţa în funcţie, Ioana Buşe, cea care i-a luat locul acum patru ani şi care zilele trecute a trimis-o în concediu de odihnă pe nevasta acestuia. Mirela Vlăduţu a avut parte de un concediu forţat pentru că biblioteca din localitate, unde este angajată, a intrat în renovare. Femeia nu a acceptat concediul impus, dar tot a rămas acasă, cu convingerea că revine în curând la lucru.

Şefei de la PP-DD i s-a făcut rău

Doamna Vlăduţu conduce şi filiala locală a PPDD, iar de ieri are mult mai mult timp să se ocupe de campania electorală a soţului său, Constantin Vlăduţu spunând că soţia a fost obligată să intre în concediu şi să îşi facă toată perioada aferentă acestui an. Lucrările de renovare au fost invocate din nou de primăriţa în funcţie pentru a o trimite pe Mirela Vlăduţu în concediu de odihnă, la aflarea veştii femeia făcând însă un puseu de tensiune pentru care a avut nevoie de asistenţă medicală. Soţul ei, dornic să redevină primar, se simte atacat pe nedrept de primăriţa în funcţie, lupta dintre el şi femeia care l-a învins în alegerile de acum patru ani având toate şansele să ne ţină captată atenţia spre Stoina în actuala campanie electorală.

 „Am venit cu soţia mea, Mirela Vlăduţu, la doamna medic de familie pentru că i s-a făcut rău după ce doamna primar a obligat-o să îşi facă de acum încolo tot concediul de odihnă. Consider că este un atac la adresa familiei mele pentru că la bibliotecă nu se mai lucrează decât la scara de la intrare. Totul este zugrăvit, aranjat, nu se poate răni cineva acolo. Este o acţiune vădită de a mă intimida pe mine şi soţia mea. I-a cerut şi cheile de la sediu să le predea aşa fără nici un inventar, lucru care nu se poate accepta”, spune fostul edil, care are de gând să ceară sprijin şi la Prefectură pentru a i se face „dreptate”.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: