Școala din satul Fântânele va intra în proces de reabilitare

Școala din satul Fântânele al comunei Urdari va intra într-un proces de reabilitare capitală. Lucrările vor începe din luna iulie și întreaga investiție ajunge la aproximativ 7 miliarde de lei vechi. Autoritățile locale din Urdari au prevăzut de la bugetul local aproximativ 3 miliarde de lei vechi și speră să primească sprijin de la Consiliul Județean pentru a finaliza lucrările.

În toamna anului trecut, clopoțelul nu a sunat în prima zi de școală în unitatea de învățământ din satul Fântânele, pentru că siguranța elevilor era pusă în pericol. Școala are o vechime de aproximativ 40 de ani, timp în care nu s-a făcut nicio reabilitare. Când primăria din Urdari a făcut rost de bani s-au făcut câteva reparații la acoperiș, ca să nu plouă în clase, iar elevii au revenit la școala lor. Acum unitatea de învățământ va intra în reparații capitale. „Așa cum am promis am prins reabilitarea acestei unități de învățământ pe lista de investiții din acest an. Întreaga lucrare va fi de 7 miliarde 800 de milioane de lei vechi. Pentru început am dat de la bugetul local 3 miliarde de lei vechi și sper să ne sprijine și Consiliul Județean cu aproximativ 5 miliarde de lei vechi. Sper să terminăm lucrările până în toamnă, iar elevii să învețe în școală nouă. O să fie o reabilitare totală, iar școala va arăta altfel”, promite primarul din Urdari, Mihai Calotă.

Pe lângă reabilitarea acestei unități de învățământ din satul Fântânele va fi reabilitat și acoperișul de la Școala din Urdari cu bani de la bugetul local. Investiția va fi de aproximativ 1 miliard și jumătate de lei vechi.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: