Şcoala Populară nu are bani pentru plata facturilor

Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu nu va avea cu ce să îşi plătească facturile la utilităţi pentru că pentru primul semestru al acestui an a primit doar 17.000 lei pentru o instituţie cu 1800 de elevi şi cu o activitate în sediul din Târgu Jiu şi în 35 de secţii externe. Doar pe primul trimestru al acestui an, Şcoala Populară de Artă trebuie să supravieţuiască cu 4.000 lei, asta în condiţiile în care cheltuielile pe un semestru se ridicau la peste 38.000 lei, fără plata gazelor şi a electricităţii. Mai mult decât atât, pentru a face economii, vor asigura paza prin rotaţie.

 „Suntem într-o situaţie unică în existenţa instituţiei. Alocaţiile bugetare pentru cheltuieli materiale sunt la nivelul a cel mult 10% din cheltuielile materiale pe acest an. În primele două trimestre banii nu ne vor ajunge nici pentru plata a 40% din cheltuielile funcţionale, energie electrică, gaze, apă, canal, gunoi, poştă, telefon, Internet. Este o situaţie disperată”, declară Viorel Gârbaciu. Printre soluţiile de supravieţuire la care reprezentanţii instituţiei s-au gândit se numără amânarea unor creditori şi amânarea celor care vor oferi servicii viitoare. „Vom închide toate robinetele risipei mergând până într-acolo încât să facem singuri de pază noaptea. Per total, bugetul este acelaşi ca şi anul trecut, dar din partea Ministerului de Finanţe au venit cu totul alte aşezări ale cheltuielilor. În semestrul I şi II au dispărut cu desăvârşire banii, iar în semestrul III şi IV, măcar pe hârtie, apar sume îndestulătoare. Mă îndoiesc să vină şi acelea, dar sperăm să nu fie la nivelul acesta dezastruos, când chiar supravieţuirea instituţiei este pusă în discuţie”, mai afirmă Viorel Gârbaciu, directorul acestei instituţii de cultură. Conducerea instituţiei spune că pentru tot anul a fost alocată suma de 149.140 lei pentru cheltuieli materiale. 

Lipsa banilor necesari va afecta inclusiv orchestra de cameră Lyra Gorjului şi teatrul de păpuşi. „Există posibilitatea ca după concertul de duminică,  Lyrei Gorjului să nu mai concerteze. Ar putea fi ultimul concert, dat fiind faptul că oamenii nu şi-au mai luat banii de două luni”, afirmă Gârbaciu. Chiar dacă se află în dificultate, conducerea instituţiei anunţă că taxele elevilor nu vor fi mărite. „Încercăm şi cred că vom găsi soluţii de supravieţuire, O să facem eforturi să mărim cât vom putea de mult veniturile proprii obţinute din activităţile noastre. Nu vom mări taxele, acum când criza e a tuturor şi când oamenii nu mai au bani”, mai afirmă Gârbaciu.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: