Scuze, măi, animalelor!

M-am răzgândit. Nu mai vreau să continuu episodul de ieri. Da, recunosc. Îi comparam pe pesedişti cu nişte animăluţe. Am greşit, recunosc. Mi s-a atras atenţia de către nişte oameni de bine că nu-i în regulă să fac aşa ceva. Iniţial am vrut să le râd în nas. Apoi mi-au arătat nişte documente şi m-au convins. Am greşit. Ştiţi, de exemplu, că unii oameni preistorici divinizau urşii, pentru că credeau că în ei se află spiritele strămoşilor. Sau că “hienă” vine din grecescul “hyaina”, care înseamnă porc- Sau că leii masculi îşi împart prada cu puii- Sau că lupii pot fi relativ uşor dresaţi ca animale de tracţiune- Sau că pantera neagră nu este o specie în sine, ci o variantă neagră de jaguar, leopard sau puma- Sau că existenţa dinozaurilor este negată de unele religii, pentru că intră în contradicţie cu diversele teorii creaţioniste- În fine, ce voiam să vă spun era că animalele (multe dintre ele) sunt nişte făpturi excepţionale despre care ştim prea puţine ca să ne putem permite să le luăm peste picior. Şi că, într-adevăr, am greşit când le-am comparat într-un mod absolut mârşav cu unii membri PSD. Sper doar să nu mă dea în judecată leul, că, la cum e justiţia în România, sigur pierd procesul, când aude judecătorul că e rege.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: