Se încheie sesiunea de depunere a proiectelor pe Măsura 312

Gorjenii care intenţionează să obţină bani europeni pentru crearea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor îşi mai pot depune proiectele doar în cursul zilei de astăzi până la ora 12.00. Potrivit conducerii Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj, pe Măsura 312 se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de cel mult 70%-85%  din valoarea proiectului, plafonul maxim fiind de 200.000 de euro.

Măsura 312 vizează cetăţenii din mediul rural care doresc să-şi înfiinţeze sau să-şi dezvolte micro-întreprinderi cu următoarele activităţi: articole de pielărie, încălţăminte, tricotaje, lână, procesarea produselor lemnoase, dezvoltarea activităţilor de artizanat, servicii de croitorie, frizerie, cizmărie, conectare şi difuzare internet etc. În sesiunile trecute, la nivelul judeţului Gorj au fost selectate 12 proiecte cu o valoare eligibilă de 1.897.146 euro. “Până în prezent, au fost depuse 7 proiecte, dar ne aşteptăm ca numărul lor să crească întrucât cele mai multe documentaţii se depun în ultimele zile. La nivelul judeţul Gorj, până acum, s-au obţinut fonduri nerambursabile pe Măsura 321 pentru înfiinţarea unor frizerii, saloane de coafură, ateliere meşteşugăreşti, precum şi pentru o fabrică de şerveţele”, a declarat Cosmin Mazilu, directorul OJPDRP Gorj. Acesta a mai precizat, că cei mai mulţi gorjeni au preferat să-şi depună proiecte pe Măsura 112- Instalarea tinerilor fermieri pentru că nu a necesitat cofinanţare. “Din anul 2008 şi până în prezent, la nivelul judeţului Gorj, au fost selectate 389 de proiecte pe Măsura 112, cu o valoare de aproximativ 4.284.400 euro. În general, oamenii se orientează spre Măsurile care nu necesită cofinanţare”, a menţionat Cosmin Mazilu. 

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: