Se îngroaşă gluma la companiile din Gorj. DNA intră pe fir!

O interpelare aparent banală, făcută acum un an de zile de deputatul Dan Morega, şi-a primit zilele acestea răspunsul de la Ministerul Finanţelor, din răspunsul finanţiştilor reieşind foarte clar că sume impresionante au fost cheltuite fără respectarea prevederilor legale de către şefii unităţilor miniere şi energetice din judeţ. Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată despre aceste posibile ilegalităţi, DNA Târgu Jiu mai având în lucru, oricum, de ani de zile şi alte dosare „grele” despre care nu se mai aude nimic de o bună bucată de timp.

Răspunsul formulat de noul ministru al finanţelor, Bogdan Drăgoi, la interpelarea lui Morega, se bazează pe controalele pe care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală le-a făcut pe parcursul anului trecut la Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Perioada vizată de controlul ANAF a fost 2007-2009, perioadă în care liberalii conduşi la acea vreme de Dan Morega erau la putere şi aveau proprii reprezentanţi în structurile de conducere, inclusiv Morega fiind membru în structurile de administraţie ale unităţilor miniere sau energetice. Inspectorii de la ANAF au constatat lucruri care ar trebui să pună pe gânduri nu doar orice muritor de rând, ci şi pe cei care erau şefi în perioada amintită.

Contracte de multe zeci de milioane…

        

La CE Turceni, Fiscul a descoperit o diminuare a veniturilor unităţii cu aproape 22 de milioane de lei, cea mai mare parte din sumă, peste 20 de milioane, reprezentând penalităţi neînregistrate conform unor contracte cadru de vânzare a energiei electrice, încheiat cu SC Electrica SA. Mai mult, CE Turceni şi-a majorat cheltuielile cu circa 21,6 milioane lei, o mare parte din sumă, 19,7 milioane lei, reprezentând „cheltuieli cu acţiuni sociale, culturale şi sportive, efectuate nelegal în perioada 2007-2009”. În raportul ANAF este menţionat şi că 1,7 milioane lei reprezintă „servicii juridice achitate necuvenit unor societăţi civile de avocaţi”. Complexul şi-a „denaturat” rezultatele financiare cu peste 43,5 milioane lei, fiind diminuat astfel impozitul datorat statului, cu 7 milioane, dar şi dividendele ce se cuveneau acţionarilor, cu peste 18 milioane, alte peste 36,5 milioane reprezentând o diminuare a profitului net de repartizat.

Alte companii, aceeaşi problemă

Şi CE Rovinari şi-a diminuat veniturile cu circa 6,5 milioane lei. Aproape 2 milioane de lei reprezintă neînregistrarea de penalităţi aferente unui contract cu Elizor Prest SRL Moreni, o sumă dublă, de peste 4 milioane de lei, reprezentând penalităţi nepercepute la un contract încheiat cu Imobiliar Construct SA Bucureşti. Alte sute de mii de lei nepercepuţi ca penalizări la diferite CET-uri din ţară reprezintă deja „nimicuri”, în comparaţie cu faptul că unitatea şi-a majorat cheltuielile cu peste 17 milioane de lei, din care peste 8 milioane reprezintă „efectuarea de cheltuieli totale, în valoare absolută, mai mare decât realizarea veniturilor totale, în anul 2009”. Şi aici, ANAF a constatat că peste 1,2 milioane lei au fost achitaţi „necuvenit” unor societăţi civile de avocatură, iar peste 6,3 milioane lei au fost cheltuiţi nelegal între 2007-2009 pentru „acţiuni sociale, culturale şi sportive”, o jumătate de milion de lei fiind şi ei folosiţi ilegal pentru sponsorizări. De asemenea, CE Rovinari şi-a denaturat rezultatele financiare cu peste 23,5 milioane lei, fapt care a făcut ca şi impozitul datorat statului să fie mai mic cu 3,7 milioane lei.

La SNL Oltenia, Fiscul a constatat că unitatea şi-a majorat cheltuielile cu peste 25 de milioane de lei, din care peste 24,5 milioane reprezintă cheltuieli nelegale făcute în 2009 „cu acţiuni sociale, culturale şi sportive”, cheltuielile nelegale cu reclama, protocolul şi publicitatea, în acelaşi an, fiind de 170.000 lei. În răspunsul oferit lui Morega, ministrul Drăgoi menţionează şi că ANAF a constatat la SNLO şi „diminuarea rezultatelor financiare cu suma de circa 25.186.000 lei prin efectuarea de cheltuieli în afara prevederilor legale”.

CONTRACTE

De asemenea, pentru perioada 2007-2009 a fost confirmată „încheierea unor contracte de prestări servicii (hoteliere, bilete de odihnă şi tratament, cazare, masă şi logistică) cu societăţi constituite de sindicate, fără respectarea prevederilor legale la SNLO Târgu Jiu, Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari”.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: