Se reia procedura pentru redeschiderea spitalului de la Sadu

Primarul Constantin Bobaru nu renunţă la ideea redeschiderii spitalului de la Bumbeşti Jiu. Ba mai mult, acesta va relua demersurile, astăzi convocându-i pe consilieri la şedinţă. Scopul întâlnirii îl constituie aprobarea de principiu a asocierii în participaţiune şi constituirea unei comisii care să negocieze termenii contractuali cu viitori parteneri.

Consiliul Local Bumbeşti Jiu se va reuni astăzi în vederea reluării procedurii de redeschidere a Spitalului Orăşenesc.

Paşii următori

Pe ordinea de zi a şedinţei se află două proiecte care vizează măsurile ce urmează a fi luate de către autorităţi pentru ducerea la bun sfârşit a planului. “Primul proiect, aflat pe ordinea de zi, are ca scop aprobarea de principiu a asocierii în participaţiune a oraşului Bumbeşti- Jiu cu o persoană juridică în vederea reluării activităţii medicale la Spitalul Orăşenesc pe componenta spitalizare continuă. De asemenea, va fi supus avizării Consiliului Local şi proiectul care vizează constituirea unei comisii care să aprobe criteriile generale în vederea identificări oportunităţii reluării activităţii medicale”, a declarat Constantin Bobaru, primarul Oraşului Bumbeşti Jiu. Comisia nou constituită va elabora şi condiţiile generale ale asocierii în participaţiune. Totodată se va ocupa de efectuarea publicităţii şi de primirea ofertelor. “Printre atribuţiile comisiei se numără şi negocierea termenilor contractuali şi propunerea ofertei celei mai avantajoase către Consiliul Local în vederea încheierii contractului de asociere”, a mai precizat Constantin Bobaru. Edilul local spune că lucrurile vor intra pe făgaşul normal peste puţin timp. “Aceştia sunt primii paşi ce trebuie făcuţi pentru redeschiderea spitalului de la Sadu. Sperăm să găsim cât mai multe firme potente din punct de vedere financiar, iar lucrurile să intre în linie dreaptă până la sfârşitul anului”, a declarat primarul oraşului Bumbeşti- Jiu.

ACUZAŢIE

Primarul a încercat tot timpul să găsească firme dispuse să investească în spitalul din localitate. Intenţia sa l-au pus rău în faţa consilierilor, care l-au acuzat cp a vrut să dea spitalul unei forme de apartament.  

             

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: