Secţia de Psihiatrie, în criză de medicamente

Secţia de Psihiatrie a Spitalului de Urgenţă este arhiplină motiv pentru care unitatea a rămas fără medicamente. În prezent, în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu sunt internaţi aproximativ 90 de gorjeni cu probleme psihice, deşi capacitatea secţiei este numai de 60 de locuri.

Bolile psihice s-au decompensat iar majoritatea bolnavilor cu probleme psihice au fost internaţi. Patologia afecţiunilor psihice este diversificată iar medicii trebuie să prescrie tratament în funcţie de medicamentele de care dispun. Gabriela Pătrăşcoiu, şefa Secţiei de Psihiatrie, susţine că medicamentele primite de la farmacia spitalului sunt insuficiente în raport cu numărul bolnavilor internaţi dar şi cu afecţiunile acestora. „Avem foarte mulţi bolnavi. În fiecare an în această perioadă ne confruntăm cu un număr mare de bolnavi cu diferite afecţiuni psihice şi de obicei în stare gravă care necesită internare. În prezent, avem în secţie 93 de pacienţi, majoritatea în stare gravă iar noi dispunem numai de 60 de paturi. Aceasta este perioada când se decompensează bolile şi avem depresii, nevroze, schizofrenii, psihoze iar la acestea se adaugă şi comele alcoolice care sunt extrem de multe în ultima vreme. În această situaţie stăm foarte prost cu medicamentele“, a spus medicul. Aceasta a mai spus că recurge la tot soiul de artificii pentru a o scoate la capăt. „Avem mulţi bolnavi. De la farmacia spitalului ne dau foarte puţine deşi noi le cerem iar în situaţia asta nu ne rămâne decât să ne cârpim şi să luăm de la un pacient să dăm la altul şi să recurgem la tot felul de artificii în schema de tratament a bolnavilor”, a declarat Gabriela Pătrăşcoiu.

Şefa secţiei de Psihiatrie s-a văzut nevoită de nenumărate ori să trimită aparţinătorii să cumpere din farmacii medicamentele pentru bolnavi pentru că acestea nu există în spital. „În unele situaţii, când pacienţii provin din familii care au resurse materiale mai apelăm la înţelegerea dumnealor şi îi trimit să le cumpere din farmacii. Dar nu putem trimite pe toată lumea pentru că medicamentele pentru bolile psihice sunt extrem de scumpe iar cei care nu au o situaţie materială mai bună, îi tratăm cu pastilele pe care le avem. Asta este situaţia. Nu avem ce face decât să ne descurcăm cu ce avem”, susţine Gabriela Pătrăşcoiu.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: