Securiştii din CE Oltenia

Solicitarea liderilor sindicali din Complexul Energetic Oltenia, de a obliga prin CCM directorii să declare pe propria răspundere dacă au colaborat sau nu cu fosta Securitate, pare la prima vedere din categoria „ce-i lipseşte chelului, tichia de mărgăritar”. Cum să te intereseze ce făceau directorii acum 25 de ani, într-o companie cu pierderi uriaşe, cu încălcări flagrante ale contractului colectiv de muncă, o companie în care unii sunt angajaţi politic, iar alţii cu studii superioare şi vechime sunt trecuţi pe posturi de necalificaţi, într-o companie în care lunar este un accident grav de muncă soldat cu morţi sau răniţi.  Doar la acest început de an au murit doi oameni la termocentrala Turceni, motiv suficient pentru sindicate să declanşeze conflict de muncă, din cauza lipsei echipamentelor de protecţie.

Şi totuşi, solicitarea celor de la Federaţia Naţională Mine Energie nu este deloc lipsită de temei. Sigur că sunt teme mai importante, dar situaţia în care a fost adus Complexul Energetic Oltenia poate fi un efect al unor interese străine de companie, al unor interese de grup, un grup în care sunt destui foşti securişti, acum mari oameni de afaceri. Mai ales în zona băieţilor deştepţi din energie sau a băieţilor cu ochi albaştri din firmele de pază.

Nu doar situaţia economică a complexului pare să fie influenţată de cei aflaţi sub controlul foştilor securişti. Cuplul Ciurel – Răuţ a fost preocupat în ultimii doi ani de a controla ce face fiecare salariat în parte, au fost puse GPS-uri pe maşini şi programe spion pe calculatoare, după cum chiar managerul a spus la un moment dat la televiziune. Şi nu, nu e legal ca un calculator de serviciu să fie monitorizat de şefi, fără informarea prealabilă, în scris, a salariaţilor care îl folosesc. Ciurel şi Răuţ par obsedaţi de camere de supraveghere, fiind date publicităţii, în presă, imagini surprinse de camerele de la sediul CE Oltenia. Chiar şi dorinţa lui Răuţ, singurul care îşi recunoaşte apartenenţa la fosta Securitate, de a înfiinţa o direcţie de pază care să se numească Direcţie de Securitate arată o nostalgie după fostele vremuri. De asemenea, şefii CE Oltenia au folosit metoda „dezbină şi stăpâneşte” pentru a distruge sindicatele, folosind şi un întreg arsenal de manipulare pentru a discredita liderii sindicali. Multe din deciziile luate în ultimii doi ani de conducerea companiei par desprinse din manualul securistului, astfel că propunerea celor de la FNME ar trebui luată serios în calcul. Mai ales că directorii se arată extrem de deranjaţi.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: